Duminică, 28 August 2011

Doi morţi şi doi răniţi într-un accident de circulaţie în Trip

Evalueaza
(1 vot)
Un tragic eveniment rutier s-a produs, sâmbătă dimineaţa, pe strada Principală din localitatea Trip, care s-a soldat cu decesul a două persoane şi rănirea altor două.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că Ioan R., în vârstă de 20 de ani din Boineşti, judeţul Satu Mare, în timp ce conducea un autoturism marca BMW, pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, intrând în coliziune cu un autoturism marca Volkswagen, proprietatea lui Irina C. din localitatea Trip, care se afla parcat în afara carosabilului. În urma evenimentului, a rezultat decesul lui Vasile D., în vârstă de 20 de ani din Boineşti, pasager pe locul dreapta faţă în autoturismul BMW, respectiv rănirea gravă a pasagerilor de pe bancheta din spate a aceluiaşi autoturism, Gheorghe Ţ., în vârstă de 19 ani, şi Gheorghe L., în vârstă de 21 de ani, ambii din localitatea Boineşti. Totodată a rezultat şi rănirea gravă a conducătorului auto Ioan R. Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Pompierii de la Negreşti Oaş au fost solicitaţi să intervină cu o autospecială pentru scoaterea a două victime rămase încarcerate între fiarele contorsionate ale maşinii. Însă, prin extinderea cercetărilor, poliţiştii au stabilit faptul că în momentul producerii evenimentului, autoturismul BMW a fost condus de către Gheorghe L., în vârstă de 21 de ani, căruia i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Ulterior, în jurul orelor 12,10, Gheorghe L. a decedat la Spitalul Oraşului Negreşti-Oaş.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro