Miercuri, 01 Iunie 2011

Două autospeciale noi în dotarea pompierilor sătmăreni

Evalueaza
(0 voturi)
Două noi autospeciale au intrat în dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă(ISU) “Someş“ al judeţului Satu Mare.

Cele două completează dotarea ISU Someş Satu Mare prin proiectul „Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă din Transilvania de Nord”, proiect finanţat prin Programul Operaţional Regional. Autospeciala pentru lucrul cu apă şi spumă are o viteză maximă de 100 km la oră, iar capacitatea rezervorului de apă este de 3000 litri, iar al celui de spumant de 130 litri. Aceasta va fi repartizată la Garda de intervenţie Tăşnad. Autospeciala pentru descarcerare de capacitate grea este destinată intervenţiei pentru descarcerare şi salvare în cazul producerii diferitelor tipuri de accidente de circulaţie( auto şi tren), tehnologice sau catastrofe, în scopul eliberării persoanelor surprinse şi acordării primului ajutor calificat la locul producerii evenimentelor. Aceasta va rămâne în dotarea Detaşamentului de Pompieri Satu Mare. În cadrul proiectului finanţat din bani europeni, inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă din Bihor, Bistriţa Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj vor fi dotate cu echipamente specifice atât autospeciale pentru lucrul cu apă şi spumă, autospeciale de intervenţie la accidente colective şi pentru salvări urbane, autospeciale de cercetare nucleară, biologică, chimică, radiologică, autospeciale pentru descarcerări grele, cât şi ambulanţe de prim ajutor şi de reanimare, dar şi un centru de comandă şi control, până la sfârşitul anului 2011.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro