Joi, 16 Iunie 2011

Eclipsa de lună, văzută din observatorul astronomic al CN “Mihai Eminescu”

Evalueaza
(0 voturi)
Prin telescoapele observatorului au privit eclipsa de lună zeci de sătmăreni, printre care şi primarul Iuliu Ilyes

Zeci de sătmăreni s-au adunat miercuri seara la observatorul astronomic din incinta Colegiului Naţional “Mihai Eminescu” din Satu Mare pentru a privi prin telescoapele de aici eclipsa totală de lună. Printre cei prezenţi aici s-a aflat şi primarul municipiului Satu Mare, Iuliu Ilyes, directorul Colegiului, Ioan Pop, precum şi alţi curioşi. Evenimentul a fost organizat de cercul de astronomie al liceului.

Înainte de eclipsa propiru-zisă, în jurul orei 21.00, profesorul de fizică Szasz Ferencz, împreună cu coordonatorul cercului de astronomie, Viorel Solschi, a prezentat o simulare a evenimentului, fiind precizat faptul că eclipsa totală de lună este un fenomen destul de rar. Apoi cei prezenţi, la început în număr mai restrâns, au urcat în observatorul astronomic de unde a putut fi văzută, pas cu pas, întreaga eclipsă totală de lună. Treptat, numărul curioşilor a crescut ajungând la câteva zeci, care abia mai încăpeau pe platoul observatorului. Rând pe rând, aceştia priveau prin cele patru telescoape intalate aici fiecare fază a eclipsei.
Directorul Colegiului Naţional “Mihai Eminescu” a declarat că a dorit să ofere celor curioşi posibilitatea de a vedea eclipsa totală de lună. “A fost ideea cercului de astronomie din cadrul Colegiului nostru şi mă bucur că sunt aşa de mulţi interesaţi de acest fenomen”, ne-a declarat Ioan Pop. Primarul Iuliu Ilyes, după ce a urmărit fazele eclipsei prin telescoapele intalate pe observatorul astronomic, s-a arătat foarte mulţumit de ceea ce a văzut şi a lăudat inişiativa celor de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”. Este o iniţiativă foarte bună de a oferi celor interesaţi posibilitatea de a urmări cu ajutorul telescoapelor eclipsa totală de lună. Sper că astfel de iniţiative vor mai avea loc şi cu ocazia altor evenimente”, a mai spus primarul.
La final, directorul Ioan Pop a declarat că toţi copiii sunt invitaţi vineri seara în curtea liceului pentru a urmări cerul şi a vedea stelele prin telescop. “Vineri seara, de la ora 23.00, sunt aşteptaţi toţi copiii pasionaţi de astronomie să vină în curtea liceului unde vor avea posibilitatea să vadă stele prin telescop. Copiii trebuie să fie însoţiţi de părinţi, pentru că altfel nu vor fi primiţi în incinta liceului. Atât părinţii cât şi copii se vor putea bucura de priveliştea pe care o vor avea urmărind cerul”, a mai spus directorul Colegiului Naţional “Mihai Eminescu”.
Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro