Primarul Iuliu Ilyes şi viceprimarul Kereskenyi Gabor au avut parte ieri de o experienţă deosebită: au călătorit cu kaiacul pe Someş până în Ungaria. Cei doi au lăsat ţinutele oficiale şi s-au echipat corespunzător pentru plimbarea pe Someş. Totul face parte dintr-o acţiune anuală organizată de Asociaţia de Pompieri şi Salvare Acvatică “Sf. Florian” din Csenger, în cadrul căreia s-a parcurs la bordul unui kaiac-canoe pe râul Someş distanţa de 50 km între oraşele Csenger şi Vásárosnamény. Startul s-a dat ieri din municipiul Satu Mare, în jurul orei 14.00, din dreptul Palatului Administrativ.
Curajoşi, nevoie mare, primarul Iuliu Ilyes şi viceprimarul Kereskenyi Gabor s-au urcat fiecare în câte o canoe şi au vâslit cum s-au priceput mai bine. Cei doi au recunoscut că sunt la prima experinţă de acest gen. “Nu am mai avut parte de o asemenea experienţă până acum, însă pe Someş m-am plimbat cu barca şi chiar cu un vaporaş, iar în urmă cu 4 ani am venit din Ungaria pe râu. Acum am ocazia să vâslesc până la Csenger să vedem mai de aproape Someşul, care este foarte frumos, apa este curată, vegetaţia este foarte bogată. Sperăm ca această posibilitate să se dezvolte pentru cât mai mulţi sătmăreni. Este un mic început, care în Ungaria are o tradiţie de câţiva ani buni”, a declarat primarul Iuliu Ilyes. Şi viceprimarul Kereskenyi este la prima experienţă de acest gen, recunoscând că ieri a făcut câteva exerciţii. Acesta a avut şi un mesaj, referitor la preşedintele României. Viceprimarul a ţinut să specifice că aşa este pe urmele lui Traian Băsescu. “Suntem pe urmele domnului preşedinte Traian Băsescu, ne acomodăm şi cu apa”, a declarat viceprimarul Kereskenyi Gabor. Pentru accesul inediţilor sportivi, timp de două ore a fost deschis un punct de trecere a frontierei provizoriu pe Someş, tocmai pentru a permite trecerea persoanelor din kaiace din România în Ungaria. Alături de edilii locali au mai participat alte 30 de persoane, din care 20 din Ungaria şi 10 din Satu Mare.










