Vineri, 23 Decembrie 2011

Femeile democrat-liberale au oferit daruri copiilor din Valea Seacă

Evalueaza
(0 voturi)
Biserica Ortodoxă din satul Valea Seacă, comuna Tarna Mare, a fost la sfârşitul săptămânii trecute gazda celei de-a doua ediţii a concertului de colinde, intitulat „Naşterea Domnului Nost.”

Cu acest prilej, aproximativ două sute de elevi şi preşcolari, îmbrăcaţi în straie populare oşeneşti, au fermecat auditoriul cu minunate colinzi izvorâte din repertoriul tradiţional local şi nu numai. Eforturile copiilor au fost răsplătite cu numeroase daruri oferite de către gazde, cărora li s-a alăturat Organizaţia judeţeană de femei a Partidului Democrat Liberal. Astfel, la iniţiativa preşedintei Ileana Blidar şi a prim-vicepreşedintei Mariana Monica Sobius, primar al comunei, cu sprijinul Fundaţiei Friendship reprezentată de Sanda Neşte şi Edita Ghilea, cei aproximativ 200 de colindători au primit diplome de onoare şi daruri constând în mănuşi, portocale şi dulciuri. Grupurile de colindători au fost pregătite de dascălii de la Grupul Şcolar Tehnologic Tarna Mare.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro