Duminică, 02 Octombrie 2011

Festivalul toamnei, prilej de sărbătoare la Moftin

Evalueaza
(0 voturi)
Primăria comunei Moftin şi Asociaţia Muguraşii Moftinului au organizat la sfârşitul săptămânii trecute a II-a ediţie a Festivalului Toamnei, eveniment care a avut loc sâmbătă şi duminică la Moftin.

Manifestările au debutat sâmbătă prin deschiderea miniexpoziţiei de utilaje agricole, urmată de un atelier de lucru şi creaţie pentru părinţi şi elevi, intitulat sugestiv “Toamna în sufletul copiilor”. A doua zi a festivalului a debutat duminică, de la ora 10.00, prin deschiderea pieţei agroalimentare, unde au fost expuse produse lactate, legume, mezeluri şi fructe. De la ora 12.30 a avut loc, la Baza Sportivă din centrul comunei Moftin, un Te Deum oficiat de un sobor de preoţi ortodocşi. La eveniment au participat în calitate de gazde primarul Moftinului, Gheorghe David, şi viceprimarul Moftinului, Cornel Achim, iar printre invitaţi s-au numărat prefectul judeţului Satu Mare, Radu Giurcă, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, directorul Direcţiei Agricole, Ioan Cioltean, directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare, Dorin Gheorghe Maurer, directorul Administraţiei Judeţene pentru Îmbunătăţiri Funciare, Pop Zoltan Carol, respectiv reprezentanţi ai fermierilor din zona Moftinului. De la ora 13.00 au fost prezentate utilajele agricole expuse de reprezentanţii firmelor de profil, iar de la 13.30 a avut loc vizitarea şi degustarea produselor tradiţionale pregătite de gospodine, respectiv premierea celor mai arătoase şi gustoase bucate de către “bărbaţii care se pricep să le mănânce”, aşa cum au precizat organizatorii. Cei prezenţi au avut ocazia să participe la un recital de cântece populare în interpretarea binecunoscutului artist Petrică Mureşan, după care au evoluat pe scenă copiii şi tinerii ansamblurilor din comună, iar de la 20.00 a urcat pe scenă Horea Someşan. Capul de afiş al festivalului a fost DJ Sava, care a electrizat atmosfera pe final. “Noi, ca de obicei, după cum s-a putut constata în ultimii ani, punem un mare preţ pe tinerii din comună. De aceea le alocăm un spaţiu larg în cadrul spectacolelor pe care le prezentăm, pentru a-i promova şi a ne aprecia tinerii. Este important de subliniat faptul că toate cheltuielile au fost suportate din fonduri private, din sponsorizări, astfel încât nu am cheltuit fondurile publice ale Primăriei Moftin. Am ţinut să precizăm acest lucru, subliniind astfel că sunt oameni de afaceri care doresc să susţină viaţa culturală a comunităţii din care fac parte”, a precizat primarul comunei Moftin, Gheorghe David.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro