La Carei vor lucra între 10 şi 20 de jandarmi care vor interveni în zona Careiului. Reorganizarea instituţiilor subordonate Ministerului Administraţiei şi Internelor aduce modificări în judeţ. Dacă la Poliţie posturile se transformă în secţii de poliţie la jandarmi se înfiinţează noi grupe operative. Astăzi de la ora 12.00 se inaugurează cel din municipiul Carei, iar peste o săptămână cel din comuna Beltiug. Noua structură de ordine publică a fost înfiinţată odată cu reorganizarea şi modernizarea Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Satu Mare şi va avea drept competenţe: asigurarea ordinii şi liniştii publice în Carei, Moftin, Craidorolţ, Căuaş, Tiream, Santău, Andrid, Petreşti, Pişcolt, Sanislău, Ciumeşti, Foieni, Urziceni, Cămin, Berveni şi Căpleni. Jandarmii vor desfăşura şi acţiuni în comun cu administraţiile publice din zona de competenţă, vor interveni la apelurile cetăţenilor prin 112 dar şi la restabilirea ordinii publice tulburate, în zona de competenţă. Conducerea IJJ Satu Mare susţine că prin înfiinţarea acestei grupe de jandarmi se urmăreşte astfel apropierea de cetăţean şi faţă de nevoile sale precum şi scurtarea timpului de răspuns faţă de orice încălcarea a ordinii publice.
Locale
Politica
Miercuri, 06 Iulie 2011
Grup operativ de jandarmi la Carei
De astăzi se deschide un grup operativ de jandarmi la Carei, iar de săptămâna viitoare altul la Beltiug.
Afisat de 169 de ori
Publicat in
Locale
Login to post comments
Online
Avem 27 vizitatori online
Horoscop
accident
alegeri
bani
baschet
basescu
boc
buget
Carei
concert
concurs
contrabanda
copii
csm satu mare
cs unio
divertisment
economie
elevi
externe
fotbal
greva
guvern
handbal
judet
judo
locale
olimpia
parlament
pdl
politica
ponta
primarie
psd
romani
Romania
sah
salarii
satmareni
satu mare
satumare
schengen
senat
social
sport
tigari
udmr
UE
Ungaria
USL
victor ponta
volei
Arhiva emisiuni
- Caleidoscop din Oas
- Ceaiul de dimineata
- Cu cartile pe masa
- Muzica si voie buna
- Ora adevarului
- Editie Speciala
- Nord Vestival
- Viata la tara
- Talk Show cu Valeriu Ioan
- Scoala Satmareana
- Incursiune in cotidian
- Glasul bisericii
- Amazonia
- Saptamana sportiva
- Oameni si fapte
- Stiri
- Lumea Afacerilor
- La izvor de cant si dor
- Alb si Negru
- Lumea copiilor
- Umanitar
- NVedem la TV
- The Smart Show
- Lifestyle
- Sarbatori
- Fata in fata
- Publicitate
- Florisal
- Actualitate careiana
- Cant ce-mi spune inima
- Primarul la raport
- Eu cu cine votez
Anunt Publicitar
|
Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din: două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. |










