În fiecare an, în noaptea de 31 octombrie – 1 noiembrie, copiii, tinerii şi nu numai ţin pasul cu americanii şi restul lumii, distrându-se costumaţi şi pictaţi asemeni celor mai înfricoşători monştri, vampiri şi vârcolaci care îţi pot bântui imaginaţia. S-a dat startul petrecerilor de Halloween şi la Satu Mare în grădiniţe, şcoli şi chiar în cluburi. Dacă unii dintre sătmăreni au preferat să-şi confecţioneze singuri costumele pentru această sărbătoare, cei mai mulţi au ales să-şi închirieze costumaţia direct din magazin. Astfel, reprezentanţii acestor magazine spun că cei mici şi-au ales costumaţii mai puţin înfricoşătoare, alegând diverşi eroi precum Superman, Batman, Spiderman, cavaleri, muşchetari, pompieri, piraţi, prinţese şi diverse animale, în timp ce tinerii au ales costumaţii mai înfricoşătoare şi măşti. Cei care vor să meargă la o petrecere în seara de Halloween pot să îşi închirieze costumaţia de la magazine de profil. În municipiul Satu Mare există mai multe locuri de unde copiii, tinerii dar şi părinţii pot închiria costume pentru astfel de petreceri, carnavaluri şi sărbări cu preţuri cuprinse între 34 şi 70 de lei.
Locale
Politica
Marţi, 01 Noiembrie 2011
Halloween-ul prinde teren la Satu Mare
Mari amatori de petreceri şi obiceiuri străine, sătmărenii au importat sărbătoarea de Halloween la fel de repede ca şi pe cea de Valentine’s Day.
Afisat de 167 de ori
Publicat in
Locale
Login to post comments
Online
Avem 26 vizitatori online
Horoscop
accident
alegeri
bani
baschet
basescu
boc
buget
Carei
concert
concurs
contrabanda
copii
csm satu mare
cs unio
divertisment
economie
elevi
externe
fotbal
greva
guvern
handbal
judet
judo
locale
olimpia
parlament
pdl
politica
ponta
primarie
psd
romani
Romania
sah
salarii
satmareni
satu mare
satumare
schengen
senat
social
sport
tigari
udmr
UE
Ungaria
USL
victor ponta
volei
Arhiva emisiuni
- Caleidoscop din Oas
- Ceaiul de dimineata
- Cu cartile pe masa
- Muzica si voie buna
- Ora adevarului
- Editie Speciala
- Nord Vestival
- Viata la tara
- Talk Show cu Valeriu Ioan
- Scoala Satmareana
- Incursiune in cotidian
- Glasul bisericii
- Amazonia
- Saptamana sportiva
- Oameni si fapte
- Stiri
- Lumea Afacerilor
- La izvor de cant si dor
- Alb si Negru
- Lumea copiilor
- Umanitar
- NVedem la TV
- The Smart Show
- Lifestyle
- Sarbatori
- Fata in fata
- Publicitate
- Florisal
- Actualitate careiana
- Cant ce-mi spune inima
- Primarul la raport
- Eu cu cine votez
Anunt Publicitar
|
Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din: două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. |










