Sâmbătă, 03 Decembrie 2011

Hoţii maghiari prinşi cu focuri de armă la Livada sunt cercetaţi pentru încă 11 furturi

Evalueaza
(0 voturi)
Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Satu Mare au administrat probe concludente în cauza privind furturile din locuinţe comise de cetăţenii maghiari

Janos Miho, în vârstă de 24 de ani, şi Ferencz Miho, în vârstă de 36 de ani, astfel încât în sarcina celor doi suspecţi a mai fost reţinută şi săvârşirea altor 11 infracţiuni de furt, în perioada martie – septembrie a acestui an. Cei doi cetăţeni maghiari au fost reţinuţi în data de 30 septembrie, în urma unei acţiuni organizate de poliţiştii de investigaţii criminale sătmăreni, cu sprijinul Serviciului de Intervenţie Rapidă. În cursul zilei respective, aceştia au fost săltaţi de “mascaţi” în zona barierei CFR de la Livada după o urmărire ca-n filme şi focuri de armă. După ce au fost surprinşi şi somaţi de oamenii legii, cei doi au încercat să fugă în Ungaria, dar planul le-a fost dejucat. Pentru prinderea acestora s-au tras focuri de armă, poliţiştii folosind cartuşe de manevră. Cei doi cetăţeni maghiari au fost arestaţi ulterior pentru comiterea unor furturi în judeţul Maramureş. Poliţiştii au continuat cercetările în vederea probării întregii lor activităţi infracţionale, rezultând astfel că suspecţii, folosind acelaşi mod de operare – forţarea geamurilor termopan ori topirea cu lampa de gaz a uşilor de acces – au pătruns pe timp de noapte în incinta a 11 case situate în municipiul Satu Mare şi Negreşti Oaş, în timp ce proprietarii dormeau, însuşindu-şi fără drept bunuri de valoare – bani şi bijuterii. Prejudiciul cauzat în urma comiterii furturilor se ridică la suma de 20.000 lei, cercetările continuând cu suspecţii în stare de arest preventiv.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro