Rezultatele obţinute de Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Satu Mare în primul trimestru al acestui an sunt sensibil mai bune decât cele din aceeaşi perioadă a anului trecut atât în ceea ce priveşte sumele colectate la bugetul de stat cât şi în ceea ce priveşte arieratele. Directorul instituţiei, Dan Maier, a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în primele trei luni ale acestui an au scăzut şi numărul actelor de evaziune fiscală. Cu aceeaşi ocazie, directorul DGFP a mai precizat faptul că există suspiciuni la unele cereri de rambursare de TVA.
Au crescut încasările la buget
Încasările DGFP Satu Mare la bugetul de stat în primele trei luni ale acestui an au crescut cu 4,23% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, adică de la 214 milioane de lei în 2010 la 223 de milioane de lei în 2011. În acelaşi timp, arieratele agenţilor economici au scăzut cu 32,7% de la 222 de milioane de lei, cât era înregistrat la 31 martie 2010, la 149 de milioane de lei la 31 martie a acestui an. “Consider că activitatea instituţiei a fost una destul de bună în primele trei luni ale acestui an. Dacă am fi reuşit să reducem arieratele la 100 de milioane de lei, aşa cum ne-am propus, probabil că rezultatele erau şi mai bune. Chiar şi aşa, în primul trimestru din acest an am reuşit un grad de realizare de 113% faţă de cât era fixat la începutul perioadei, faţă de 82,85% gradul de realizare înregistrat anul precedent”, a precizat Dan Maier.
În ceea ce priveşte rambursările de TVA, directorul DGFP a precizat că ar exista cereri de returnare de TVA pentru unele activităţi ilegale. Astfel, faţă de primele trei luni ale anului trecut, când au fost depuse 291 de deconturi negative fiind solicitate rambursări de TVA în valoare de 14,9 milioane de lei, în primele trei luni ale acestui an au fost depuse 324 de deconturi negative pentru 25,4 milioane de lei. “Creşterea numărului de deconturi negative depuse de agenţii economici poate fi datorată atât creşpterii numărului de operaţiuni de export sau livrări intracomunitare cât şi datorită unor operaţiuni ilegale. Avem unele suspiciuni în ceea ce priveşte unele deconturi depuse, astfel că, în prezent, se fac cercetări pentru deconturi negative prin care sunt solicitate 15,8 milioane de lei rambursări de TVA. Controalele se fac încrucişat atât cu instituţii fiscale din alte state cât şi cu instituţii fiscale din alte judeţe”, a mai precizat Dan Maier.
Faţă de perioada analizată a anului trecut, în acest an a scăzut substanţial numărul dosarelor penale pentru evaziune fiscală întocmite de angajaţii DGFP. Astfel, dacă în primele trei luni ale anului 2010 au fost întocmite 23 de sesizări penale pentru sume de 11,5 milioane de lei, în aceeaşi perioadă a acestui an au fost întocmite doar 15 sesizări penale pentru sume totalizând doar 2,3 milioane lei. De asemenea, tot în primul trimestru al acestui an, în urma inspecţiilor fiscale au fost stabilite sume suplimentare la buget în valoare de 26,3 milioane de lei. În total au fost aplicate 52 de amenzi contravenţionale în valoare totală de 153.000 de lei.
La finalul conferinţei de presă, directorul DGFP a făcut o scurtă referire la eşalonarea plăţilor datoriilor. Astfel, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă privind reglementarea acordării eşalonărilor la plată, pentru o perioadă de maxim 5 ani. Ordonanţa de urgenţă se referă la eşalonarea creanţelor gestionate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, iar beneficiarii facilităţilor pot fi contribuabili persoane juridice dar şi persoane fizice. Creanţele care fac obiectul eşalonărilor sunt impozitul pe profit, contribuţiile sociale, accize, impozitul pe venit, deci creanţe care sunt declarate la administraţia fiscală. Contribuabilii, pentru a beneficia de eşalonări, trebuie să depună toate declaraţiile fiscale până în momentul în care solicită eşalonarea, să aibă capacitate financiară, în perioada acordării eşalonării, să poată plăti obligaţiile, să constituie garanţii şi să nu fie în insolvenţă sau să nu se găsească în procedură de dizolvare. Cererile pentru eşalonarea datoriilor se pot depune începând de azi.
De asemenea, Dan Maier a mai amintit că începând cu luna iulie, declaraţia unică D 112 se va putea depune doar on-line şi le recomandă agenţilor economici să-şi procure din timp certificatul digital necesar pentru depunerea declaraţiilor on-line.










