Veste bună pentru clicliştii sătmăreni. Şi asta pentru că pe malurile Someşului, în intervalul cuprins între municipiul Satu Mare şi Fehérgyarmat (Ungaria), va fi realizată o pistă de biciclişti. Anunţul a fost făcut ieri public de primarul municipiului Satu Mare, Iuliu Ilyes, alături de managerul de proiect Andrea Koncz. Proiectul este derulat de Primăria municipiului Satu Mare, în parteneriat cu Direcţia pentru Protecţia Mediului şi a Apelor Tisa Superior (Ungaria), în calitate de lider de proiect, partenerii asociaţi fiind Administraţia Naţională Apele Române, Direcţia Apelor Someş-Tisa, Sistemul de Gospodărire a Apelor Satu Mare, Primăria comunei Vetiş şi Primăria Comunei Csenger (Ungaria). Valoarea proiectului este de peste 5,6 milioane de euro, în timp ce finanţarea va fi asigurată de către Uniunea Europeană, prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007-2013.
40 de km de pistă
Proiectul îşi propune construirea unei piste de biciclişti în lungime de 40 km între Satu Mare şi Fehérgyarmat, din care 18 km pe partea română, respectiv 22 km pe partea maghiară. Mai exact, pe malul stâng al Someşului se vor construi 16,8 km de pistă, din care 8,27 km de la limita estică până la limita vestică a teritoriului administrativ al municipiului Satu Mare, respectiv 8,53 km pe teritoriul administrativ al comunei Vetiş până la frontiera cu Ungaria. De asemenea, pe malul drept al râului Someş se vor realiza 1,2 km de pistă, interval cuprins între Podul Golescu şi Staţia de epurare a muncipiului Satu Mare.
Lucrările încep în această lună
Valoarea totală a proiectului este de 5.633.562 euro, din care 5.587.930 euro din fonduri UE şi 45.631 euro reprezintă contribuţia proprie a partenerilor. În urma derulării procedurii de licitaţie deschisă, contractul de execuţie a lucrării, pe partea română, a fost atribuit firmelor SC Samcif SA şi SC Vakond SRL. Demararea lucrărilor va începe de săptămâna viitoare iar termenul de finalizare este 30 iulie 2012. Conform proiectului tehnic pista de biciclişti va avea lăţimea de 3 m pe coronamentul digului, respectiv două berme de pământ pe ambele părţi ale pistei de biciclişti. Bermele de pământ se vor acoperi cu un covor de humus înierbat în grosime de 10 cm. În intravilanul localităţii Satu Mare pe o lungime cumulată de 2,5 km se vor monta stâlpi de iluminat exterior cu înălţimea de 4 m la intervale de 20 m lungime. Sistemul rutier al pistei este format din strat filtrat din balast de 15 cm grosime, fundaţie din piatră spartă de 15 cm grosime şi îmbrăcăminte din covor asfaltic de 6 cm grosime.










