Miercuri, 07 Septembrie 2011

Început de an şcolar incert la Negreşti Oaş

Evalueaza
(0 voturi)
Profesorii de la Grupul Şcolar Ioniţă G. Andron protestează faţă de schimbarea directorului, fiind decişi să boicoteze începutul de an şcolar

Un grup format din zece cadre didactice de la unitatea de învăţământ „Ioniţă G. Andron” din Negreşti Oaş s-au aflat ieri în faţa Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Satu Mare, nemulţumiţi fiind de numirea politică făcută de conducerea inspectoratului pentru funcţia de director al grupului şcolar. Profesorii au încercat să stea de vorbă cu şefa ISJ Satu Mare, Mariana Popa, dar aceasta era plecată. Cadrele didactice de la Negreşti Oaş au scris şi un memoriu semnat de 40 de profesori, pe care l-au depus atât la ISJ. cât şi la Ministerul Educaţiei. În plus, aceştia sunt hotărâţi să nu înceapă anul şcolar dacă situaţia de la Negreşti nu va fi rezolvată.

Nemulţumiţi de schimbarea unui director competent
Profesorii sunt nemulţumiţi de faptul că directorul Mihai Miclăuş a fost înlocuit printr-o simplă hârtie transmisă prin fax, de Ovidiu Hotca, un cadru didactic care nici măcar nu s-a prezentat la şcoală pentru a discuta cu ei şi pentru a forma catedrele. Aceştia sunt revoltaţi că numirea a fost făcută strict pe criterii politice, printr-un fax primit în data de 5 septembrie, cu câteva zile înainte de începerea noului an şcolar, în care nu este motivată decizia de înlocuire. Cadrele didactice au solicitat ieri o întrevedere cu inspectorul şcolar general, Mariana Popa, aceasta spunând că este plecată din localitate. Mai apoi, profesorii au înaintat un memoriu către ISJ Satu Mare, care va fi depus şi la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Probleme similare la alte opt şcoli
Prezent alături de profesori, preşedintele Sindicatului Liber din Învăţământ Satu Mare, Victor Oprea, a declarat că atât cadrele didactice, cât şi personalul TESA refuză să înceapă noul an şcolar dacă fostul director nu va fi pus în funcţie. Acesta a precizat că ISJ Satu Mare a fost acţionat în instanţă în mai multe procese cu privire la numirile politice de directori care nu îndeplinesc condiţiile necesare. „Suntem nemulţumiţi de numirile politice. Am stat de vorbă cu cadrele didactice, care şi-au exprimat dezacordul faţă de această numire. Nu sunt de acord cu noul director şi nu vor să colaboreze cu acesta. Colectivul este unit şi nu vrea să cedeze. Numirile pe criterii politice nu duc la un lucru bun. Nu mi se pare normal să vii cu un director impus politic, fără ca măcar să fie consultat consiliul profesoral, doar printr-o înştiinţare trimisă prin fax”, a declarat Victor Oprea. Liderul de sindicat a mai spus că are cunoştinţă despre alte schimbări sau încercări de a schimba directori în cinci şcoli din municipiul Satu Mare şi în alte trei din zona Carei-Tăşnad.

Decişi să boicoteze începutul de an şcolar
La rândul său, liderul sindical din cadrul Federaţiei Educaţiei Naţionale din Negreşti Oaş, Rodica Bud, a declarat că au primit un fax în 5 septembrie în care au fost anunţaţi că de la 1 septembrie în funcţia de director este numit Ovidiu Hotca, iar ieri, inspectorul Bogdan Stana a venit să îl învestească în funcţie. Aceasta a spus că nu înţelege de ce nu i-a fost prelungit mandatul fostului director, atâta timp cât a avut rezultate foarte bune. „Suntem hotărâţi să nu începem şcoala”, a precizat aceasta. „În urma discuţiilor purtate, personalul didactic şi didactic auxiliar al Grupului Şcolar „Ioniţă G. Andron” consideră incorectă, inoportună şi imorală numirea unui nou director, deoarece această acţiune contravine situaţiei reale din şcoala noastră, aducându-se grave prejudicii procesului de învăţământ(…) Colectivul de cadre didactice nu va intra la ore în noul an şcolar şi refuză orice responsabilitate pe linie instructiv-educativă până la soluţionarea problemei”, se arată în memoriul înaintat ISJ Satu Mare.

IŞJ încearcă “un alt management”
Contactată telefonic, inspectorul şcolar general Mariana Popa a declarat că profesorii de la Negreşti Oaş pot să-şi susţină un preferat sau să propună un coleg de-al lor pentru funcţia de director abia când se va desfăşura concursul pentru post. “Am înţeles că s-a depus un memoriu. Eu eram plecată după lucrările care au fost recorectate după depunerea contestaţiilor la bacalaureat. Dânşii pot să-şi susţină preferatul sau să-şi dea girul doar în momentul desfăşurării unui concurs. Domnului Miclăuş i-a expirat delegarea pe funcţie. Prima dată s-a întâmplat în luna mai, dar am prelungit delegarea pentru a nu periclita desfăşurarea examenelor. Pe 1 septembrie i-a expirat din nou delegarea. De această dată, pe postul de director al grupului şcolar a fost numit profesorul titular Hotca. Este profesor de istorie, titular, are gradul I şi predă din 2001 la Grupul Şcolar Ioniţă G.Andron. Nu ştiu dacă este membru PDL. Noi încercăm un alt management şi normal că lozinca cu care se iese este mereu aceea că orice mişcare se face pe criterii politice”, a declarat inspectorul şcolar general Mariana Popa.
Cu privire la situaţia tensionată din satul Stâna conducerea ISJ Satu Mare susţine în continuare că profesorul Silaghi Florian nu poate îndeplini funcţia de director al şcolii din Stâna întrucât unitatea de învăţământ nu este de sine stătătoare, iar profesorul Silaghi este titular pe post la Satu Mare şi nu la Socond, şcoală de care aparţine unitatea de învăţământ de la Stâna. Astfel, la Negreşti Oaş şi Stâna începutul de an şcolar ar putea fi boicotat. Problema de la Stâna a început încă anul trecut când sute de rromi au boicotat începerea anului şcolar până când Florian Silaghi a revenit pe postul de director. Acum, povestea e pe cale să se repete.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro