Duminică, 14 August 2011

Înfrăţire între românii de pe ambele maluri ale Tisei

Evalueaza
(0 voturi)
Sala festivă a Primăriei oraşului Negreşti Oaş a găzduit ieri cea de a doua manifestare importantă din cadrul Zilelor Ştiinţifice şi Cultural-Sportive Negreşti Oaş 2011. Este vorba despre Simpozionul intitulat „Educaţia şi Cultura – Punţi de comunicare în vederea îmbunătăţirii colaborării în context transfrontalier”, ajuns la a treia ediţie.

La eveniment, organizat de Primăria Negreşti Oaş şi Casa de Cultură din localitate, au fost prezenţi europarlamentarul PSD Ioan Mircea Paşcu, senatorul PSD de Satu Mare, Valer Marian, deputatul PSD Gheorghe Ciocan, prefectul Radu Giurcă, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, primarul oraşului Negreşti Oaş, Nicolae Bura, preşedintele Uniunii Regionale a Românilor din Transcarpatia „Dacia”, Ioan Botoş, primari din regiunea Transcarpatia şi din judeţul Satu Mare, alţi invitaţi.

Simpozionul a fost mediat de directorul Casei de Cultură din Negreşti Oaş, Natalia Lazăr. Primul care a luat cuvântul a fost prefectul Radu Giurcă, care a spus că simpozionul de ieri a oferit posibilitatea primarilor din dreapta şi din stânga Tisei să se cunoască şi că autorităţile judeţene sătmărene doresc un parteneriat permanent cu comunitatea românească din Transcarpatia în urma căruia ambele comunităţi să aibă de câştigat. Primarul oraşului Negreşti Oaş, Nicolae Bura, a spus că simpozionul de ieri a oferit primarilor din dreapta şi stânga Tisei să se întâlnească şi să se cunoască precizând că nu se doreşte doar o asociere ci, prin înfrăţirea localităţilor din Transcarpatia şi judeţul Satu Mare, se doreşte crearea unor punţi de legătură între localităţi şi între românii din Ucraina şi cei din România.
La rândul său, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, a afirmat că relaţia dintre instituţia pe care o reprezintă şi românii de dincolo de Tisa a început în urmă cu câţiva ani, Consiliul Judeţean făcând tot posibilul să ajute comunitatea românească din Ucraina, adăugând că se bucură că la finalul simpozionului se va realiza o înfrăţire între o localitate din Transcarpatia şi una din judeţul Satu Mare. Preşedintele Uniunii Regionale a Românilor din Transcarpatia „Dacia”, Ioan Botoş, după ce a mulţumit pentru invitaţia de a participa la acest simpozion, a afirmat că se bucură că sunt primari din Transcarpatia şi din judeţul Satu Mare care tind spre o înfrăţire. Oaspetele ucrainean a mulţumit conducerii judeţului Satu Mare, respectiv conducerii PSD Satu Mare şi preşedintelui acestuia, Valer Marian, pentru ajutorul acordat românilor din dreapta Tisei de-a lungul timpului. Primarul comunei Biserica Albă din Ucraina, Gheorghe Berindei, a afirmat că primăriile din România se află cu câţiva paşi în faţa celor din Transcarpatia motiv pentru care ar trebui întărită colaborarea între acestea.
Europarlamentarul Ioan Mircea Paşcu a afirmat că se bucură că la nivel local există o colaborare între românii din dreapta şi stânga Tisei, oferindu-şi sprijinul în acest sens. Senatorul Valer Marian a afirmat că Partidul Social Democrat Satu Mare a sprijinit în ultimii ani comunitatea românească din Transcarpatia şi a promis că acest sprijin va fi oferit şi în continuare.
În partea a doua a simpozionului de ieri, reprezentantul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, Felician Pop, a prezentat câteva dintre acţiunile care au avut loc în ultima perioadă la nivel judeţean, în timp ce Natalia Lazăr a prezentat activităţile culturale organizate la Negreşti Oaş. De asemenea, Ioan Botoş, prezentând comunitatea românească din Transcarpatia, a spus că românii de acolo nu au o publicaţie locală în limba română finanţată de statul ucrainean, în afară de publicaţia apărută cu sprijinul lui Valer Marian şi a PSD Satu Mare, precum şi alte neajunsuri. La finalul simpozionului, au fost purtate discuţii în privinţa înfrăţirii câtorva localităţi din Transcarpatia cu localităţi din judeţul Satu Mare.
Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro