Este vorba despre Centrul Medical Veterinar de Sterilizare pentru Câinii Comunitari (CMVSCC) Satu Mare, situat pe strada Crişan, care a fost inaugurat în cursul zilei de ieri. Potrivit primarului municipiului Satu Mare, Iuliu Ilyes, problema maidanezilor va fi soluţionată prin metode civilizate. Astfel, după ce vor fi capturaţi, câinii fără stăpân vor fi sterilizaţi şi li se vor găsi un stăpân. În caz contrar, aceştia vor fi repuşi în libertate.
Alternativă civilizată
La inaugurarea Centrului Medical Veterinar de Sterilizare pentru Câinii Comunitari au participat pe lângă reprezentanţii Asociaţiei Free Life şi o serie de reprezentanţi ai instituţiilor publice deconcentrate. Este vorba despre preşedintele Asociaţiei Free Life, Lucreţia Simu, primarul municipiului Satu Mare, Iuliu Ilyes, directorul Poliţiei Locale Satu Mare, Florin Găzdac, adjunctul comandantului Inspectoratului Judeţean de Poliţie, comisarul-şef Florentin Vlad, directorul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului, Valentin Breban, respectiv voluntari ai Asociaţiei Free Life. “Prin acest proiect ne propunem să contribuim la rezolvarea acestei probleme, pentru ca acest fenomen să nu ia amploare. Să salvezi un animal este un lucru nobil şi nu cred că ar trebui să existe două tabere. Cu alte cuvinte, consider că atât iubitorii de animale cât şi adversarii lor trebuie să lucreze împreună, pentru că problema câinilor fără stăpân este o problemă a tuturor. Aş dori să le mulţumesc tuturor voluntarilor care au ales să ne sprijine, în special medicilor veterinari”, a declarat Lucreţia Simu. Primarul Iuliu Ilyes a precizat în discursul său că prin înfiinţarea centrului s-a realizat un instrument civilizat de rezolvare a fenomenului. “Ceea ce nici prin intermediul legii nu s-a putut rezolva, îşi găseşte rezolvarea prin astfel de acţiuni civice. Acest centru reprezintă, în fapt, un instrument civilizat de rezolvare a problemei câinilor fără stăpân. Felicit reprezentanţii Asociaţiei Free Life şi îi asigur în continuare de tot sprijinul nostru. Primăria va suporta costurile de întreţinere, respectiv costurile privind capturarea câinilor“, a declarat Iuliu Ilyes.
Centrul este administrat de Asociaţia pentru Protecţia Animalelor “Free Life” Satu Mare, în timp ce terenul şi clădirea în care funcţionează a fost acordat de Consiliul Local Satu Mare pentru o perioadă de 5 ani. Amenajarea centrului a constat în refacerea integrală a imobilului, în interior şi exterior. Costurile, în sumă totală de 14.000 euro, au fost suportate de Primăria Satu Mare. Contribuţia “Free Life” a constat în realizarea proiectului, supravegherea lucrărilor, refacerea sistemului de încălzire în cele trei încăperi, realizarea boxelor pentru îngrijirea post operatorie a câinilor, dotarea cu mobilier şi instrumentar a cabinetului, sălii de pregatire pre-operatorie şi a biroului de evidenţă, precum şi curăţarea spaţiului verde. Obiectivul asociaţiei îl reprezintă reducerea numărului câinilor şi pisicilor fără stăpân, stoparea abandonului, educarea copiilor în spiritul unei bune convieţuiri oameni-animale, prin promovarea programelor de sensibilizare în grădiniţe şi şcoli. Asociaţia îşi propune să controleze reproducerea maidanezilor prin sterilizare, vaccinare, deparazitarea şi marcarea prin crotaliere a câinilor de pe stradă. De asemenea, se are în vedere înfiinţarea registrului unic de evidenţă a câinilor şi pisicilor cu stăpân la nivel local de către primării, măsură obligatorie pentru a preîntâmpina abandonarea animalelor nedorite din proprietate privată pe domeniul public. “Cu toate că efectele nu se văd instantaneu, sterilizarea este aplicată peste tot în lumea civilizată, iar rezultatul este că aceştia nu se confruntă cu problema câinilor comunitari. Totodată, numeroase studii, inclusiv cele realizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, recomandă aplicarea unui control al reproducţiei şi nu a adoptării unor soluţii radicale, inumane şi costisitoare, total ineficiente. Nimic nu dovedeşte că uciderea câinilor ar fi avut vreodată un impact semnificativ asupra densităţii populaţiei canine”, a mai precizat Lucreţia Simu.










