În această perioadă, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) sunt organizate o serie de şedinţe în cadrul cărora directorii de şcoli sunt instruiţi cu privire la organizarea acestor clase.
Potrivit noii Legi a Învăţământului, din anul şcolar 2012-2013 vor fi înfiinţate clasele pregătitoare sau clasele “0”. În această clasă vor fi înscrişi copiii care împlinesc şase ani până la data începerii anului şcolar sau care împlinesc şase ani până la sfârşitul anului calendaristic, dacă au o dezvoltare psihosomatică corespunzătoare. Legea prevede că această clasă va fi organizată în şcolile generale şi nu în grădiniţe, aşa cum se întâmpla până acum cu grupele pregătitoare.În această perioadă, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Satu Mare au loc o serie de şedinţe în care directorii şcolilor generale sunt instruiţi cu privire la organizarea acestor clase. “Lucrurile au intrat în linie dreaptă. Dispunem de personalul necesar pentru înfiinţarea acestor clase şi purtăm discuţii cu directorii instituţiilor de învăţământ cu privire la modalitatea lor de organizare. Din ce am discutat până în prezent, în judeţul nostru nu sunt probleme majore în acest sens şi sperăm că în cele din urmă le vom depăşi pe cele existente”, ne-a declarat inspectorul general Gigel Buth.
Referitor la perioada de înscriere, inspectorul general s-a rezumat să spună că aceasta va avea loc la începutul lunii februarie. “Nu avem încă stabilit un calendar precis. Şi despre asta se discută în şedinţele pe care le avem în prezent. Însă cel mai probabil părinţii îşi vor putea înscrie copiii în clasa pregătitoare la începutul lunii februarie. Când vom avea o dată precisă, o vom anunţa”, a mai precizat Gigel Buth.
Începând de anul viitor, în judeţul nostru sunt aşteptaţi circa 3.000 de elevi în clasele pregătitoare.










