Marţi, 01 Noiembrie 2011

Jandarmii încep campania de donare de sânge

Evalueaza
(0 voturi)
Peste 100 de jandarmi alături de 26 poliţişti locali, 11 angajaţi ai Serviciului Public de Asistenţă Socială (SPAS) Satu Mare şi 15 membri ai Regiunii 3 IPA vor dona sânge în următoarele zile.

Acţiunea a fost iniţiată la nivel de Jandarmerie şi se desfăşoară în perioada 1-4 noiembrie 2011. Militarii încep astăzi acţiunea care va dura timp de patru zile. Zilnic, mai multe grupuri formate din angajaţi ai instituţiilor implicate în acţiune se vor prezenta la Centrul de Transfuzie Sangvină din municipiul Satu Mare, unde vor fi supuşi unor analize medicale, iar mai apoi, dacă sănătatatea le permite, vor dona şi sânge pentru cei care au nevoie. Acţiunea de la Satu Mare se aliniează campaniei naţionale “Jandarmeria donează viaţă pentru România”. De opt ani încoace, jandarmii sătmăreni au răspuns mereu “da” la invitaţia conducerii Centrului de Transfuzie Sangvină, care în momentul de faţă se confruntă cu o criză de sânge din anumite grupe şi cu un număr redus de donatori. Cei care doresc să doneze sânge trebuie să aibă minim 18 ani, o greutate de peste 55 kilograme, să nu fi avut hepatită, TBC, diabet sau boli neuropsihice, să aibă o tensiune arterială de peste 120 şi analizele de sânge să fie bune.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro