Protecţia Consumatorilor Satu Mare a verificat 15 operatori economici care comercializează jucării. Dintre cele 2.488 de jucării controlate, 168 au fost depistate cu deficienţe, a anunţat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, directorul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Satu Mare, Valentin Breban. Totodată, în ultimele două săptămâni, la sediul Protecţiei Consumatorilor au fost depuse zece reclamaţii îndreptate împotriva băncilor, firmelor de tâmplărie PVC şi împotriva unui supermarket.
Control printre jucării
Protecţia Consumatorilor a verificat 15 operatori economici din judeţul Satu Mare care comercializează jucării. Dintre cele 2.488 de jucării verificate, 168 au fost depistate cu deficienţe. “Deficienţele au constat în principal în lipsa traducerii în limba română a informaţiilor de pe ambalaj”, a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, directorul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Satu Mare, Valentin Breban. Valoarea jucăriilor controlate a fost de 59.062 de lei.
În urma controlului, au fost oprite temporar de la comercializare 168 de jucării, în valoare de 5.780 de lei şi au fost aplicate cinci sancţiuni contravenţionale cu avertisment şi nouă sancţiuni contravenţionale cu amendă, în valoare totală de 86.000 de lei. Acţiunea de control s-a desfăşurat în perioada 23 mai – 23 iunie.
Printre deficienţe se numără în special lipsa traducerii în limba română a informaţiilor de pe ambalaj. “La un operator economic din Satu Mare care comercializa maşinuţe şi elicoptere cu telecomandă, recomandate copiilor cu vârsta de peste 10 ani, lipseau informaţiile legate de instrucţiunile de utilizare, de vârsta recomandată. Toate aceste informaţii erau date verbal de către vânzător”, a explicat Breban.
Atenţie la jucării!
Comisarii din cadrul Protecţiei Consumatorilor atenţionează sătmărenii ca, înainte de achiziţionarea de jucării, să verifice existenţa marcajului CE (Comisiei Europene), care certifică produsul ca fiind sigur, să cumpere jucării din locuri autorizate şi magazine specializate, să aleagă jucării potrivite vârstei copilului, să verifice existenţa instrucţiunilor de utilizare şi a avertismentelor specifice, traduse în limba română.
În ultimele două săptămâni, la sediul Protecţiei Consumatorilor au fost depuse zece reclamaţii, dintre care cinci împotriva băncilor. Alte reclamaţii au vizat câteva firme de termopan care nu au respectat contractul semnat cu clienţii. “Clienţii au achitat un avans, însă firmele de tâmplărie PVC nu au respectat data montajului. După câteva luni, clienţii s-au adresat Protecţiei Consumatorilor. Până la urmă, vor primi avansul înapoi”, a declarat Valentin Breban.
O altă reclamaţie a vizat un supermarket care oferea la promoţie vopsea de păr. “Clienta a achiziţionat o astfel de vopsea care se vindea la preţul promoţional de 21 de lei, iar la casă i s-au cerut 35 de lei”, a exemplificat directorul CJPC. În acest caz, supermarketul a fost sancţionat cu o amendă în valoare de 5.000 de lei.










