Luni, 29 August 2011

Jumătate dintre sătmăreni, nemulţumiţi de felul în care trăiesc

Evalueaza
(0 voturi)
Primăria municipiului Satu Mare analizează în fiecare an evoluţia şi calitatea serviciilor publice către cetăţeni prin realizarea de către specialişti a unui studiu de cercetare prin sondaj de opinie.

În perioada mai – iunie, în cadrul unui proiect intitulat “Nouă ne pasă”, la nivelul municipiului Satu Mare a fost realizat un studiu de cercetare prin sondaj la nivel local. Rezultatele sondajului au fost postate ieri pe site-ul Primăriei Satu Mare.

Lucrurile merg într-o direcţie greşită
Potrivit sondajului, 40,9% dintre sătmărenii chestionaţi consideră că lucrurile merg într-o direcţie greşită în municipiul Satu Mare, în timp ce 27,8% cred că acestea merg într-o direcţie bună, iar 31,3% au susţinut că nu pot aprecia acest lucu. Numărul sătmărenilor care spun că lucrurile merg într-o direcţie greşită a crescut faţă de 2007, când doar 28,7% dintre cei chestionaţi aveau această părere. Numărul celor care cred că lucrurile merg în direcţie bună a scăzut de la 39,2% în 2007, la 27,8% în prezent. În schimb, numărul nehotărâţilor a rămas în linii mari acelaşi.
La următoarea întrebare, 22,1% dintre sătmărenii chestionaţi susţin că nu sunt deloc mulţumiţi de felul în care trăiesc, 46,6% că nu sunt prea mulţumiţi, 22,8% că sunt destul de mulţumiţi, iar 2,6% că sunt foarte mulţumiţi. Faţă de acum patru ani, numărul celor care se declară destul de mulţumiţi de felul în care trăiesc a scăzut de la 38,5% la 28,8%, iar al celor deloc mulţumiţi a crescut de 13,5% la 22,1%.
Chestionaţi asupra felului în care cred că vor trăi peste un an, 3,1% dintre respondenţi consideră că vor trăi mult mai bine, 15,8% ceva mai bine, 37,1% aproximativ la fel, 21,4% ceva mai prost, 15,6% mult mai prost, iar 7% nu s-au putut pronunţa. Faţă de acum patru ani, numărul celor care cred că vor trăi ceva mai prost a crescut de la 13,3% la 21,4%, iar al celor care cred că vor trăi mult mai prost de la 6,1% la 15,6%.

Starea proastă a drumurilor, principala problemă
În privinţa problemelor cu care se confruntă municipiul Satu Mare, 32,2% dintre respondenţi consideră că principala problemă o constituie starea proastă a şoselelor, trotuarelor şi infrastructurii, 14,2% lipsa locurilor de muncă şi şomajul, 8,9% curăţenia şi îngrijirea localităţii, 8,3% sărăcia, nivelul scăzut de trai, salariile şi pensiile mici, 4,4% lipsa fondurilor şi atragerea investiţiilor, 4,1% lipsa locurilor de agrement şi a spaţiilor verzi, 3,7% necesitatea unui pod peste Someş, 3,6% proasta administrare a oraşului, iar 3% câinii vagabonzi. Următoarele probleme sunt, în ordine, reabilitarea clădirilor, traficul aglomerat, serviciile medicale, ştrandul, ţiganii, utilităţile publice, birocraţia, siguranţa publică, corupţia, lipsa locuinţelor, poluarea, asistenţa socială şi cerşetorii.

Sătmărenii, mulţumiţi de activitatea primarului Ilyes
Referitor la activitatea primarului Iuliu Ilyes, sătmărenii sunt nemulţumiţi de prestaţia acestuia în privinţa stării drumurilor din localitate, rezolvării problemei câinilor comunitari, refacerii faţadelor blocurilor, noilor locuri de parcare, construcţiei de noi locuinţe, siguranţei publice, a construcţiei de locuri de joacă, curăţeniei şi îngrijirii localităţii, modernizării transportului în comun şi a reabilitării şcolilor şi grădiniţelor. În schimb, sătmărenii sunt mulţumiţi de activitatea primarului Ilyes în privinţa iluminatului stradal, semaforizării intersecţiilor şi reabilitării parcurilor. Tot referitor la activitatea primarului Iuliu Ilyes, 4,2% dintre cei chestionaţi consideră că a fost mult mai bună în mandatul actual faţă de cel precedent, 32,9% consideră că a fost mai bună, 37% la fel, 13,8% mai proastă, 10,3% mult mai proastă, iar 10,9% nu au putut aprecia.
În opinia sătmărenilor chestionaţi, cele mai importante realizări ale primarului Ilyes sunt: parcurile şi spaţiile de joacă pentru copii (22,9%), asfaltarea străzilor (20,3%), amenajarea Centrului Nou (9,1%) şi locurile de parcare (6,7%). În acelaşi timp, cele mai importante nerealizări sunt: străzile, trotuarele, infrastructura (36,9%), podul peste Someş (17,9%), ştrandul (6,8%), sala polivalentă (4%), respectiv parcurile şi spaţiile de joacă pentru copii (3,5%). În privinţa comunicării primarului Ilyes cu cetăţenii, 5,1% din sătmărenii chestionaţi susţin că este foarte bună, 24,2% că este bună, 37% că este aşa şi aşa, 11,1% că este proastă, iar 12,8% dintre respondenţi nu au putut aprecia. Sondajul mai conţine şi o altă serie de întrebări referitoare la problemele edilitare. Sondajul a fost efectuat în 838 de gospodării şi are o marjă de eroare de +/-3,3%.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro