Zece firme de profil, dintre care opt în stare de funcţionare şi două închise recent, au fost controlate de poliţişti ai Serviciului de Investigare a Fraudelor şi de la Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare şi de comisari ai Gărzii Financiare Satu Mare. Pe lângă legalitatea operaţiilor cu metale preţioase, pe baza descrierilor transmise de Inspectoratul General al Poliţiei Române, poliţiştii au căutat şi eventuale bijuterii dispărute cu ocazia unor omoruri şi jafuri comise în ţară, sperând să ajungă astfel la autorii acestor fapte. La aproape toate bijuteriile şi casele de amanet controlate au fost depistate nereguli. Din cauza numeroaselor nereguli, controalele nu se încheiaseră până la închiderea ediţiei. Potrivit surselor, echipele de control au găsit cantităţi foarte mari de aur care nu avea acte de provenienţă. Potrivit estimărilor, ar fi vorba de kilograme întregi de aur fără acte. La închiderea ediţiei, sursele spuneau că ar fi vorba de aproximativ opt kilograme de aur care urma să fie confiscat. La finalul controlului, cantitatea ar putea fi mai mică deoarece unii administratori ai bijuteriilor şi ai caselor de amanet controlate erau încă aşteptaţi să aducă acte doveditoare pentru aurul depistat de poliţiştii şi comisarii Gărzii Financiare. Rezultatele finale ale controlului privind cantitatea de aur confiscat şi amenzile aplicate vor fi făcute publice în cursul zilei de azi.
Locale
Politica
Miercuri, 24 August 2011
Kilograme de aur fără acte în bijuteriile şi casele de amanet din Carei
Proprietarii bijuteriilor şi caselor de amanet din municipiul Carei au fost luaţi ieri dimineaţă ca din oală de autorităţi.
Afisat de 142 de ori
Publicat in
Locale
Login to post comments
Online
Avem 83 vizitatori online
Horoscop
accident
alegeri
bani
baschet
basescu
boc
buget
Carei
concert
concurs
contrabanda
copii
csm satu mare
cs unio
divertisment
economie
elevi
externe
fotbal
greva
guvern
handbal
judet
judo
locale
olimpia
parlament
pdl
politica
ponta
primarie
psd
romani
Romania
sah
salarii
satmareni
satu mare
satumare
schengen
senat
social
sport
tigari
udmr
UE
Ungaria
USL
victor ponta
volei
Arhiva emisiuni
- Caleidoscop din Oas
- Ceaiul de dimineata
- Cu cartile pe masa
- Muzica si voie buna
- Ora adevarului
- Editie Speciala
- Nord Vestival
- Viata la tara
- Talk Show cu Valeriu Ioan
- Scoala Satmareana
- Incursiune in cotidian
- Glasul bisericii
- Amazonia
- Saptamana sportiva
- Oameni si fapte
- Stiri
- Lumea Afacerilor
- La izvor de cant si dor
- Alb si Negru
- Lumea copiilor
- Umanitar
- NVedem la TV
- The Smart Show
- Lifestyle
- Sarbatori
- Fata in fata
- Publicitate
- Florisal
- Actualitate careiana
- Cant ce-mi spune inima
- Primarul la raport
- Eu cu cine votez
Anunt Publicitar
|
Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din: două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. |










