Miercuri, 20 Iulie 2011

Lansarea monografiei zonei Tarna Mare a avut loc ieri la Muzeul de Istorie

Evalueaza
(0 voturi)
La eveniment au participat personalităţi marcante ale culturii sătmărene
Muzeul Judeţean de Istorie a găzduit ieri lansarea cărţii intitulată “Tarna Mare – un sat din ţinutul Tisei Superioare” scrisă de Ovidiu Dacian Molnar, împreună cu Doina Molnar, Vasile Coniaşi Meşteşeanu şi Mariana Popa Bota. La eveniment au participat directorul Muzeului Judeţean, Liviu Marta, fostul director al Bibliotecii Judeţene, Voicu D. Rusu, profesorul universitar Alexandru Zotta, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, Felician Pop, directorul editurii “Citadela”, cea care a editat cartea, Aurel Pop, primarul comunei Tarna Mare, Mariana Monica Sobiuş, însoţită de un grup de cetăţeni din comună, protopopul greco-catolic Vasile Goja, oameni de cultură, alţi invitaţi.
Lansarea cărţii a fost prefaţată de o înregistrare datată din 1921 făcută de Bartok Bela la Tarna Mare, după care directorul Muzeului Judeţean, Liviu Marta, a declarat că se bucură că se află la lansarea unei noi monografii, a Tarnei Mari, lucrare care a fost scrisă într-un mod foarte plăcut şi imparţial. La rândul său, Felician Pop a spus că lucrarea lansată ieri va fi un punct de reper pentru cei care vor dori să scrie şi alte monografii şi că este o carte care va fi citită cu sufletul la gură atât de specialişti cât şi de oamenii simpli. Editorul cărţii, Aurel Pop, a precizat că lucrarea va face cel mai probabil parte din monografia judeţului Satu Mare, care va apărea atunci când va fi gata, iar bibliotecarul Viorel Câmpan a afirmat că această carte este una de referinţă, care nu este doar monografia unei localităţi ci a întregului ţinut Ugocea. Au mai luat cuvântul Voicu D. Rusu şi protopopul greco-catolic Vasile Goje, care au spus cuvinte laudative atât la adresa autorilor cât şi a cărţii în sine.
La final, autorul cărţii “Tarna Mare – un sat din ţinutul Tisei Superioare”, Ovidiu Dacian Molnar, a spus că îi este foarte greu să vorbească despre aceasta, cu atât mai mult cu cât decizia de a o scrie a fost luată foarte repede. Autorul cărţii a mai adăugat că în cercetările făcute pentru scrierea cărţii a descoperit multe lucruri inedite printre care faptul că în zonă exista o localitate încă în Paleolitic, iar lângă Tarna Mare există o frumoasă cetate dacică. “Cartea are trei părţi în care sunt tratate geografia, istoria şi oamenii locului şi a putut fi scrisă după ani de cercetări”, a mai spus Ovidiu Dacian Molnar. Lucrarea este practic o monografie a satului Tarna Mare şi a zonei în care se află acesta, în care sunt trecute în revistă marile personalităţi care s-au născut sau au trăit vreodată în această localitate.
Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro