Miercuri, 29 Iunie 2011

Maramureşean prins cu peste 1.200 litri de alcool într-o maşină neînmatriculată

Evalueaza
(0 voturi)
Potrivit inspectorilor vamali, prejudiciul se ridică la 38.253 de lei

Poliţiştii de frontieră sătmăreni cercetează un maramureşean în maşina căruia au descoperit 1.260 litri de alcool. Mai mult, numerele de înmatriculare aplicate pe maşină erau expirate, iar şoferul conducea deşi avea permisul suspendat. Autoturismul şi alcoolul au fost ridicate de către poliţiştii de frontieră până la finalizarea cercetărilor. Inspectorii vamali au evaluat prejudiciul adus statului român la valoarea de 38.253 lei. Maramureşeanul a fost reţinut pentru 24 de ore, ulterior faţă de acesta fiind luată măsura preventivă de obligare de a nu părăsi localitatea Baia Mare pe o perioadă de 30 de zile.

În cursul zilei de marţi, lucrătorii PF din cadrul Biroului de Combatere a Infracţionalităţii Transfrontaliere şi al Detaşamentului Sprijin Operativ al IJPF Satu Mare au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii traficului cu produse accizabile. În jurul orei 06.00, pe comunicaţia Satu Mare – Carei, în dreptul localului Vraja Crasnei, poliţiştii de frontieră au oprit pentru control un autoturism Dodge Ram Van, pe care erau aplicate plăcuţe cu numere de înmatriculare provizorii de Maramureş. Maşina era condusă de Szabolcs Andrei S., în vârstă de 28 de ani, din Şomcuta Mare, judeţul Maramureş. La controlul efectuat asupra maşinii, agenţii PF au descoperit în compartimentul de marfă mai multe recipiente din plastic care conţineau un lichid incolor cu miros de alcool. Persoana şi maşina au fost conduse la sediul IJPF Satu Mare. În urma controlului amănunţit, efectuat împreună cu inspectori vamali din cadrul DJAOV Satu Mare, s-a constatat că în maşină se aflau 75 de recipiente care conţineau cantitatea totală de 1.260 litri de alcool etilic cu o concentraţie de 94,9% alcool, măsurat la temperatura de 19 grade Celsius. Pentru marfa pe care o avea în autovehicul conducătorul auto nu a putut prezenta documente de provenienţă, rezultând astfel că alcoolul a fost achiziţionat de la alţi furnizori decât antrepozitarii autorizaţi şi deţinut în afara antrepozitului fiscal, creând astfel un prejudiciu cert bugetului de stat. Totodată, în urma verificărilor efectuate s-a constatat că numărul de înmatriculare al autoturismului este expirat, iar permisul de conducere al celui aflat la volan a fost ridicat în mai 2011 de către IPJ Satu Mare în vederea suspendării dreptului de a conduce, pentru că a săvârşit o infracţiune la regimul circulaţiei. Maramureşeanul a declarat că a fost contactat în Baia Mare de către o persoană care l-a rugat să conducă maşina cu marfă despre care i-a spus că este pălincă până în municipiul Carei. Szabolcs Andrei S. este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de achiziţionare de alcool etilic şi de distilate în vrac de la alţi furnizori decât antrepozitarii autorizaţi pentru producţie sau expeditorii înregistraţi de astfel de produse, deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător, complicitate la evaziune fiscală şi infracţiuni la regimul circulaţiei.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro