Peste 500 de sătmăreni s-au aliniat sâmbătă dimineaţa la startul maratonului Caritas, organizat cu scopul de a susţine cei aproximativ 400 de copii săraci din Satu Mare care frecventează centrele de zi ale organizaţiei Caritas. Conform tradiţiei, în fruntea mulţimii de maratonişti s-au aflat şi oficialităţi locale, respectiv primarul Iuliu Ilyes împreună cu soţia sa Ildiko, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, şi consilierul local Sorin Ghilea.
Startul s-a dat la ora 9.00, după care cei peste 500 de sătmăreni, mobilizaţi la marele eveniment de solidaritate socială, au parcurs pe jos aproximativ nouă kilometri, respectiv 15.000 de paşi, distanţa dintre centrul oraşului şi Pădurea Noroieni, în două ore. După o plimbare lejeră pe traseul tradiţional, maratoniştii de toate vârstele au fost aşteptaţi cu pâine cu unsoare şi ceapă verde, suc şi bere, pe terasa de la Pădurea Noroieni, unde cei mai neobosiţi au avut ocazia să joace ping-pong, fotbal, pinata sau să escaladeze un turn construit din lăzi de bere, şi să asiste la o demonstraţie de dresaj canin prezentată de şcoala Alpha K9.
Maratonul de binefacere din acest an s-a aflat la cea de a cincea ediţie, iar motto-ul său a fost “Cu fiecare pas oferi o nouă şansă!”. Organizaţia Caritas a adunat 10.000 de euro de la sponsori, iar din taxa participanţilor s-au adunat peste 1.500 de lei, sumă destinată celor 400 de copii cu dizabilităţi.
Locale
Politica
Luni, 23 Mai 2011
Maratonul Caritas a adunat peste 500 de participanţi
Afisat de 129 de ori
Publicat in
Locale
Login to post comments
Online
Avem 334 vizitatori şi 1 membru online
Horoscop
accident
alegeri
bani
baschet
basescu
boc
buget
Carei
concert
concurs
contrabanda
copii
csm satu mare
cs unio
divertisment
economie
elevi
externe
fotbal
greva
guvern
handbal
judet
judo
locale
olimpia
parlament
pdl
politica
ponta
primarie
psd
romani
Romania
sah
salarii
satmareni
satu mare
satumare
schengen
senat
social
sport
tigari
udmr
UE
Ungaria
USL
victor ponta
volei
Arhiva emisiuni
- Caleidoscop din Oas
- Ceaiul de dimineata
- Cu cartile pe masa
- Muzica si voie buna
- Ora adevarului
- Editie Speciala
- Nord Vestival
- Viata la tara
- Talk Show cu Valeriu Ioan
- Scoala Satmareana
- Incursiune in cotidian
- Glasul bisericii
- Amazonia
- Saptamana sportiva
- Oameni si fapte
- Stiri
- Lumea Afacerilor
- La izvor de cant si dor
- Alb si Negru
- Lumea copiilor
- Umanitar
- NVedem la TV
- The Smart Show
- Lifestyle
- Sarbatori
- Fata in fata
- Publicitate
- Florisal
- Actualitate careiana
- Cant ce-mi spune inima
- Primarul la raport
- Eu cu cine votez
Anunt Publicitar
|
Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din: două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. |










