Pe lângă spectacolul de muzică şi dansuri populare, organizatorii vor amenaja şi un târg al meşteşugurilor, unde vor fi prezentate produse tradiţionale din zona Codrului. Pe scenă vor urca ansamblurile folclorice din Codru – Homoroade, Cuţa, Soconzel, Corund, Tăşnad, Carei şi Recea (Maramureş), precum şi cel al Palatului Copiilor Satu Mare. De asemenea, vor susţine recitaluri interpreţii de muzică populară Nicolae Mureşan şi fiul său, Leontina Dorca, Carmen Sas, Dana Huja, Lavinia Goste, Ana Holdiş Pop, Anamaria Ardelean şi alţii.
Festivalul de la Oţeloaia este organizat de Prefectură, Consiliul Judeţean Satu Mare, Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Primăria şi Consiliul Local Homoroade. În acest an, pentru promovarea Festivalului de la Oţeloaia, la Satu Mare vineri şi sâmbătă a fost organizat un festival – concurs de muzică populară, sub genericul “Comori folclorice ardeleneşti”. Duminică, participanţii la concurs vor susţine un recital de muzică populară ardelenească pe scena de la Oţeloaia.
Locale
Politica
Vineri, 19 August 2011
Mii de sătmăreni aşteptaţi la Festivalul de la Oţeloaia
În pădurea de la Oţeloaia, duminică, începând cu ora 12.00, se va desfăşura a 55-a ediţie a Festivalului Folclorului Codrenesc. Mii de sătmăreni sunt aşteptaţi la acest festival.
Afisat de 236 de ori
Publicat in
Locale
Login to post comments
Online
Avem 114 vizitatori online
Horoscop
accident
alegeri
bani
baschet
basescu
boc
buget
Carei
concert
concurs
contrabanda
copii
csm satu mare
cs unio
dans
divertisment
economie
elevi
externe
fotbal
greva
guvern
handbal
judet
judo
locale
olimpia
parlament
pdl
politica
ponta
primarie
psd
romani
Romania
sah
salarii
satmareni
satu mare
satumare
schengen
senat
social
sport
tigari
udmr
UE
Ungaria
USL
victor ponta
Arhiva emisiuni
- Caleidoscop din Oas
- Ceaiul de dimineata
- Cu cartile pe masa
- Muzica si voie buna
- Ora adevarului
- Editie Speciala
- Nord Vestival
- Viata la tara
- Talk Show cu Valeriu Ioan
- Scoala Satmareana
- Incursiune in cotidian
- Glasul bisericii
- Amazonia
- Saptamana sportiva
- Oameni si fapte
- Stiri
- Lumea Afacerilor
- La izvor de cant si dor
- Alb si Negru
- Lumea copiilor
- Umanitar
- NVedem la TV
- The Smart Show
- Lifestyle
- Sarbatori
- Fata in fata
- Publicitate
- Florisal
- Actualitate careiana
- Cant ce-mi spune inima
- Primarul la raport
- Eu cu cine votez
Anunt Publicitar
|
Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din: două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. |










