La manifestare au participat preşedintele Clubului Lions Satu Mare, Tolmacs Joszef, fostul preşedinte, Viorica Dragomir, secretarul Ciprian Costea, alţi membri ai clubului, Moş Crăciun, dar şi elevii participanţi la concursul “Afişe pentru pace”, respectiv copiii bolnavi de diabet.
Preşedintele Clubului Lions, Tolmacs Joszef, a declarat că prin intermediul acestor acţiuni se doreşte ajutorarea copiilor care suferă de diabet. Acesta a precizat că cei de la Clubul Lions vor să efectueze screening-uri în toate liceele sătmărene, pentru a-i depista pe elevii care pot fi suspecţi de diabet sau au probleme cu vederea. Tot cu această ocazie, preşedintele Tolmacs Joszef a mulţumit partenerilor de la Şcoala de Arte Satu Mare şi directorului Mircea Deac, respectiv Asociaţiei Artiştilor Plastici Casa Creaţiei Sătmărene şi preşedintelui Gergely Csaba, pentru ajutorul dat în realizarea acestor acţiuni. Apoi a avut loc premierea elevilor de la concursul “Afişe pentru pace”, tema pentru acest an fiind “Copiii ştiu ce-i pacea”. Astfel, pe locul I s-au clasat cei de la Şcoala Generală “Constantin Brâncoveanu” Satu Mare, a căror lucrare a mers la Districtul 124 România. Locul II a fost obţinut de Liceul Teoretic German “Johann Ettinger” Satu Mare, iar pe locul III cei de la Liceul de Artă “Aurel Popp” Satu Mare. Elevii au primit cadouri din partea lui Moş Crăciun. Celelalte afişe realizate de elevii participanţi la concurs vor fi licitate în cadrul Balului de Caritate organizat de Clubul Lions în data de 17 februarie 2012. La finalul acţiunii au primit cadouri din partea lui Moş Crăciun cei 14 copii cu diabet înscrişi pe listă, întrucât ei provin din familii sărace. În final, toţi premianţii au realizat o fotografie de grup alături de Moş Crăciun.
Locale
Politica
Vineri, 23 Decembrie 2011
Moşul Lions a împărţit cadouri pentru elevi şi pentru copiii cu diabet
La Complexul de educaţie ecologică “Casa Verde” s-a desfăşurat, miercuri seara, tradiţionalul eveniment de sfârşit de an al Clubului Lions “Someş” Satu Mare.
Afisat de 212 de ori
Publicat in
Locale
Login to post comments
Online
Avem 53 vizitatori online
Horoscop
accident
alegeri
bani
baschet
basescu
boc
buget
Carei
concert
concurs
contrabanda
copii
csm satu mare
cs unio
dans
divertisment
economie
elevi
externe
fotbal
greva
guvern
handbal
judet
judo
locale
olimpia
parlament
pdl
politica
ponta
primarie
psd
romani
Romania
sah
salarii
satmareni
satu mare
satumare
schengen
senat
social
sport
tigari
udmr
UE
Ungaria
USL
victor ponta
Arhiva emisiuni
- Caleidoscop din Oas
- Ceaiul de dimineata
- Cu cartile pe masa
- Muzica si voie buna
- Ora adevarului
- Editie Speciala
- Nord Vestival
- Viata la tara
- Talk Show cu Valeriu Ioan
- Scoala Satmareana
- Incursiune in cotidian
- Glasul bisericii
- Amazonia
- Saptamana sportiva
- Oameni si fapte
- Stiri
- Lumea Afacerilor
- La izvor de cant si dor
- Alb si Negru
- Lumea copiilor
- Umanitar
- NVedem la TV
- The Smart Show
- Lifestyle
- Sarbatori
- Fata in fata
- Publicitate
- Florisal
- Actualitate careiana
- Cant ce-mi spune inima
- Primarul la raport
- Eu cu cine votez
Anunt Publicitar
|
Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din: două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. |










