Marţi, 14 Februarie 2012

Noua UPU şi-a deschis porţile pentru sătmăreni – GALERIE FOTO

Evalueaza
(0 voturi)
Noua Unitate de Primire Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean Satu Mare a devenit operaţională începând de astăzi, ocazie cu care au fost primiţi şi primii pacienţi.

Evenimentul a avut loc în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Satu Mare, Csehi Arpad, a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, Mircea Govor, a şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare, comisarul-şef Constantin Taloş, precum şi a directorului Spitalului Judeţean de Urgenţe Satu Mare, Adrian Marc. Mutarea din vechea unitate s-a realizat fără probleme şi într-un timp foarte scurt.


Servicii medicale, la standarde europene

Modernizarea UPU constituie cel mai important obiectiv realizat în actualul mandat de Consiliul Judeţean, atât din punctul valorii investiţiei realizate cât şi din punctul de vedere al impactului asupra vieţii şi sănătăţii sătmărenilor, este de părere preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Csehi Arpad. “Le doresc sătmărenilor multă sănătate. Sper să aibă nevoie cât mai rar de serviciile UPU, dar când vor avea nevoie atunci să aibă încredere în serviciile de aici, atât în infrastructura de înalte calitate cât şi în personalul medical. La UPU se va presta un act medical la cele mai înalte standarde”, a precizat Csehi Arpad.

Preşedintele CJ a mai declarat că scopul investiţiei l-a constituit alinierea la standardele europene privind asistenţa în domeniul medicinii de urgenţă cu impact major în creşterea ratei de supravieţuire a urgenţelor medico-chirurgicale, arhitectonică modernă în peisajul urbanistic local. Conducerea Consiliului Judeţean Satu Mare şi-a propus să realizeze şi alte investiţii importante în domeniul sănătăţii. Una dintre următoarele recepţii va fi cu siguranţă cea de la Secţia de Oncologie de la Spitalul Vechi. Valoarea lucrărilor de reabilitare a Secţiei de Oncologie a Spitalului Judeţean este de aproximativ 600.000 de euro.

Unitate de Primiri Urgenţe modernă
Noua cameră de gardă este o unitate dotată modern şi va funcţiona după nişte reguli bine stabilite, susţine conducerea Spitalului Judeţean. În primul rând a fost instituită interdicţia aparţinătorilor de a intra după bolnavi. Echipajele ambulanţelor şi bolnavii se prezintă la departamentul triaj şi, în funcţie de gravitatea suferinţei, sunt îndrumaţi către un anumit traseu colorat specific. Astfel, linia roşie este pentru traseul urgenţă de gradul zero – resuscitare, unde timpul de aşteptare este de zero minute, galben – bolnav critic, timp de aşteptare 10 minute, verde – non urgent, cu timp de aşteptare 30 de minute, albastru – timp de aşteptare 60 de minute şi alb – 120 de minute.

Noua UPU are în prezent o suprafaţă de 1.187 mp, la parterul clădirii, spaţiu dedicat actului medical de urgenţă şi 500 mp amenajaţi în subsolul clădirii, folosit ca spaţiu administrativ. Până acum, Unitatea de Primiri Urgenţe funcţiona la parterul corpului A din cadrul Spitalului Judeţean Satu Mare, pe o suprafaţă de doar 452 mp. Unitatea de Primiri Urgenţe este dotată cu spaţii de prelucrări sanitare şi de igienizare mai intensivă a cetăţenilor care intră în spaţiul de urgenţă, aparatură modernă, sistem de monitorizare, supraveghere video, cabinete moderne. În cadrul UPU funcţionează şi Sistemul de Telemedicină, care face posibilă legătura directă prin videoconferinţă cu centrele de excelenţă în medicină (Târgu Mureş, Iaşi, Bucureşti), sistem necesar pentru a se putea dezbate problemele medicale apărute în cazurile grave ce depăşesc resursele terapeutice ale Serviciului Judeţean de Urgenţă Satu Mare şi cu trimitere directă la un centru universitar. În aceste cazuri se poate apela la transfer interclinic prin echipajele SMURD. Investiţia totală este de 6,95 milioane lei, din care 2,23 milioane reprezintă contribuţia Consiliului Judeţean Satu Mare, iar restul sumei a fost alocată de Ministerul Sănătăţii.
Ciprian Bâtea

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro