Marţi, 07 Februarie 2012

O nouă amânare în dosarul Marianei Popa

Evalueaza
(0 voturi)
Al patrulea termen al procesului în care fostul inspector şcolar general Mariana Popa este judecat pentru luare de mită s-a soldat cu o nouă amânare din cauza lipsei apărătorului acestuia, avocatul Dan Şuta.

În sala Tribunalului Satu Mare au fost prezenţi azi toţi trei inculpaţii din dosar, fostul inspector şcolar general Mariana Popa, fostul director adjunct al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Satu Mare, Ioan Ulici, şi omul de afaceri Vasile Ştrango din Negreşti Oaş. Ulici este judecat pentru trafic de influenţă şi instigare la infracţiunea de luare de mită, iar Ştrango pentru cumpărare de influenţă şi dare de mită. Instanţa s-a pronunţat asupra cererii depuse la termenul de trecut de apărătorii Marianei Popa şi ai lui Ioan Ulici privind restituirea rechizitoriului către procurori în vederea refacerii, respinând-o ca nefondată. Apărătorul lui Ioan Ulici, avocatul Iuliana Aldea, a solicitat copii după CD-urile cu interceptări, procurorul DNA Marius Iancu neavând obiecţiuni împotriva cererii. În lipsa avocatului Dan Şuta, instanţa a amânat cauza, fixând un nou termen pentru data de 21 februarie, la ora 11.00.

Potrivit rechizitoriului întocmit de DNA, în cursul lunii decembrie 2009, în calitate de director adjunct în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Satu Mare, Ioan Ulici a pretins de la Vasile Ştrango 3% din contravaloarea lucrărilor achitate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare către firma acestuia. Potrivit comunicatului, suma de bani a fost pretinsă pentru ca Ioan Ulici să intervină la inculpata Mariana Popa care, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, să achite o parte din contravaloarea unor lucrări de extindere şi reabilitare efectuate de firma lui Vasile Ştrango la una dintre unităţile şcolare aflate în subordinea IŞJ Satu Mare.

“Fiind determinată de inculpatul Ulici Ioan, în aceeaşi perioadă, inculpata Popa Mariana a efectuat plata lucrării respective doar după ce Ştrango Vasile a dat suma de 3.000 de lei, reprezentând 3% din contravaloarea lucrărilor respective, pentru filiala locală a unui partid politic”, se mai arăta în comunicatul DNA.
Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro