Majoritatea acestor amendamente au ca obiect finanţarea unor proiecte de infrastructură (reabilitarea, modernizarea sau amenajarea de drumuri comunale sau de exploatare agricolă, alimentare cu apă, canalizare, staţii de epurare, cămine culturale, grădiniţe, şcoli, săli de sport, blocuri de locuinţe, spaţii verzi, sedii de primării, centru civic, centru pentru persoane vârstnice, ş.a.) într-o serie de unităţi administrativ teritoriale ca Apa, Batarci, Bârsău, Călineşti-Oaş, Cămârzana, Crucişor, Gherţa Mică, Pomi, Racşa, Supur, Valea Vinului ş.a.
Totodată, cei doi parlamentari social-democraţi au depus amendamente care au ca obiect renovarea sau construirea de mânăstiri (Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Bixad, Izvorul Tămăduirii din Măriuş, Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul din Scărişoara Nouă) şi biserici (Adormirea Maicii Domnului, Buna Vestire, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Satu Mare, Sfântul Apostol Toma din Lazuri, Biserica Ortodoxă din Hrip, Biserica Ortodoxă din Bârsăul de Sus, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril din Babţa ş.a.), se mai arată în comunicat.
Locale
Politica
Luni, 12 Decembrie 2011
Parlamentarii PSD de Satu Mare au depus 47 de amendamente la Legea bugetului de stat
Parlamentarii PSD de Satu Mare, senatorul Valer Marian şi deputatul Gheorghe Ciocan, au depus 47 de amendamente la Legea bugetului de stat a cărei dezbatere a început ieri în Parlamentul României, se arată într-un comunicat de presă al PSD Satu Mare.
Login to post comments
Online
Avem 54 vizitatori online
Horoscop
accident
alegeri
bani
baschet
basescu
boc
buget
Carei
concert
concurs
contrabanda
copii
csm satu mare
cs unio
dans
divertisment
economie
elevi
externe
fotbal
greva
guvern
handbal
judet
judo
locale
olimpia
parlament
pdl
politica
ponta
primarie
psd
romani
Romania
sah
salarii
satmareni
satu mare
satumare
schengen
senat
social
sport
tigari
udmr
UE
Ungaria
USL
victor ponta
Arhiva emisiuni
- Caleidoscop din Oas
- Ceaiul de dimineata
- Cu cartile pe masa
- Muzica si voie buna
- Ora adevarului
- Editie Speciala
- Nord Vestival
- Viata la tara
- Talk Show cu Valeriu Ioan
- Scoala Satmareana
- Incursiune in cotidian
- Glasul bisericii
- Amazonia
- Saptamana sportiva
- Oameni si fapte
- Stiri
- Lumea Afacerilor
- La izvor de cant si dor
- Alb si Negru
- Lumea copiilor
- Umanitar
- NVedem la TV
- The Smart Show
- Lifestyle
- Sarbatori
- Fata in fata
- Publicitate
- Florisal
- Actualitate careiana
- Cant ce-mi spune inima
- Primarul la raport
- Eu cu cine votez
Anunt Publicitar
|
Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din: două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. |










