Luni, 17 Octombrie 2011

Patru noi medici specialişti au semnat cu Spitalul Judeţean

Evalueaza
(0 voturi)
Totodată, în 4 noiembrie, la Satu Mare va fi prezent ministrul Sănătăţii, Ladislau Ritli, care va participa la recepţia lucrărilor de la Spitalul de Boli Contagioase

Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare şi-a întregit echipa cu patru noi medici specialişti. De asemenea, în 4 noiembrie, la Satu Mare vor fi prezenţi ministrul Sănătăţii, Ladislau Ritli, şi fostul ministru, Cseke Attila, pentru recepţia lucrărilor de reabilitare de la Spitalul de Boli Contagioase, potrivit declaraţiilor făcute, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, de managerul Spitalului Judeţean, Adrian Marc. La conferinţă au fost prezenţi şi preşedintele Consiliului Judeţean, Csehi Arpad, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, şi directorul de Îngrijiri Medicale, Gabriela Oprea.

Patru noi medici specialişti
Primul dintre punctele de ordine ale conferinţei de presă desfăşurată ieri la Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare a fost prezentarea celor patru medici specialişti care au optat să-şi desfăşoare activitatea la spitalul sătmărean. Doi dintre medici sunt originari din Satu Mare şi au primit cu bucurie oferta conducerii Consiliului Judeţean de a se reîntoarce în oraşul natal pentru a-şi desfăşura activitatea. Este vorba despre medicul gastroenterolog Marian Bogdan Zota, care a fost şef de promoţie la Facultatea de Medicină din Cluj, şi rezidenţiatul la Bucureşti, şi medicul specialist ortoped Deak Zsolt Daniel, care a absolvit Facultatea de Medicină din Cluj şi rezidenţiatul la Bucureşti. Totodată, spitalul şi-a întregistrat echipa cu medicul specialist în chirurgie pediatrică Robert Arba, originar din Baia Sprie, judeţul Maramureş, şi medicul psihiatru Alina Pop, originară din Târgu Mureş. Alături de aceştia, peste o lună, va ajuta la creşterea actului medical medicul specialist neurolog, Călin Mureşan.
Conducerea Consiliului Judeţean a salutat venirea noilor medici specialişti la Spitalul Judeţean, lucru care face ca actul medical să se îmbunătăţească considerabil. “Doresc să-i aducem acasă pe sătmăreni şi să asigurăm astfel un serviciu medical bun”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean.
În aceeaşi ordine de idei, managerul Adrian Marc a ţinut să precizeze că există un deficit de medici specialişti în special în secţiile ATI, medicină de urgenţă şi radiologie.

Ministrul Sănătăţii va fi prezent în 4 noiembrie la Satu Mare
Preşedintele Consiliului Judeţean, Csehi Arpad, a dat asigurare că, în data de 4 noiembrie, la Satu Mare va fi prezent ministrul Sănătăţii, Ladislau Rutli, pentru recepţia lucrărilor efectuate la Spitalul de Contagioase. “După alte trei sau patru săptămâni de la recepţia lucrărilor la Contagioase, va avea loc şi recepţia lucrărilor la UPU”, a mai spus acesta. Totodată, Csehi a precizat că a lansat invitaţia de a participa la recepţia lucrărilor şi fostului ministru al Sănătăţii, Cseke Attila.
În ceea ce priveşte investiţiile făcute până în prezent în sistemul sanitar sătmărean, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, este de părere că sunt radicale şi esenţiale pentru sătmăreni. “De la Revoluţie încoace, aceste investiţii care s-au făcut în sistemul medical sătmărean se văd cu ochiul liber”, a preciza Mircea Govor.

Secţia de Cardiologie se mută la Spitalul Judeţean I
Până la 30 noiembrie, secţia de Cardiologie de la Spitalul Vechi va fi mutată la Judeţean I, pe fostul amplasament al Ambulatoriului de Specialitate, în locul secţiei de Ginecologie. “Trebuie mutată imperios cardiologia”, este de părere managerul Marc. Acesta explică că secţia nu mai poate rămâne în locaţia II, unde de altfel şi-a desfăşurat activitatea zeci de ani de zile, şi pentru faptul că lucrările de la Oncologie sunt strict condiţionate de acest fapt.
De altfel, Spitalul Judeţean de Urgenţă a demarat lucrările de reabilitare capitală a Secţiei de Oncologie din locaţia II (Spitalul Vechi). Investiţia este realizată cu sprijinul Ministerului Sănătăţii şi a Consiliului Judeţean Satu Mare. Acesta a mai spus că mutarea Oncologiei nu este deloc uşoară, în acest sens, prin ridicarea la parametri a trebuit extinsă secţia pe tot palierul existent, unde mai există secţia de dermatologie, respectiv o parte din farmacie. Prin modificările ce vor fi aduse, Secţia de oncologie va avea saloane cu 2-3 paturi, cu menţinerea numărului total de locuri, respectiv de 55 de paturi.
“După mutarea Secţiei de Cardiologie, Secţiile neurologie, oftalmologie şi ORL urmează să fie mutate”, a mai spus Adrian Marc.
Conducerea Consiliului Judeţean a mai spus că din anul 2010, Consiliul Judeţean are în plan reabilitarea integrală a Ambulatoriului. “În prezent se lucrează la definitivarea părţii de arhitectură şi de proiect tehnic, urmând ca de anul viitor să se facă supraetajarea Ambulatoriului, ceea ce va duce la creşterea numărului de spaţii alocate ATI şi a Blocului Operator“, a precizat Csehi Arpad.

Noile locaţii ale cabinetelor mutate
Operaţiunile de mutare au făcut ca următoarele cabinete să îşi desfăşoare activitatea de acum înainte în Ambulatoriul de Specialitate II, strada Gheorghe Lazăr: Interne, etaj I, cam 63, Chirurgie, et. I, cam 32; Neuropsihiatrie infantilă, et. I cam. 32; Oncologie, et. II, cam 97; Balneofizioterapie, et. II; Ginecologie, et. I; Oftalmologie, et. II şi Explorări Funcţionale, et. I.
Au rămas la parterul Ambulatoriului de pe strada Prahovei nr. 1-3 următoarele cabinete: Chirurgie ortopedie infantilă, parter – cam. 4; Ortopedie, parter – cam. 2; ORL, parter, cam. 23; Neurologie, parter – cam. 6; Pediatrie – parter, cam. 5 – 6; Chirurgie buco-maxilo-facială, et. I, cam. 28; Infecţii Nosocomiale – parter (în fostul cabinet de psihologie); Oficiul de calcul – parter (lângă Fişier).
Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro