În acest sens, în data de 11 mai aceştia, au depus o cerere la Primăria Satu Mare, având numărul de înregistrare 16.015, dar până în prezent nici băncile nu au fost reparate şi nici nu s-a dat un răspuns la aceasta. “Băncile din aceste părculeţe arată deplorabil, motiv pentru care am solicitat Primăriei să le repare. Am depus şi cerere, dar nu am primit niciun răspuns, dar nici băncile nu au fost reparate. În data de 24 iunie am fost la Primărie, în biroul nr. 1 de la parter, să întreb care este situaţia, însă de aici am fost poftit să ies afară. De asemenea, în data de 28 iunie am fost în audienţă la viceprimarul Adrian Albu, dar cu toate acestea încă nu s-a întâmplat nimic. Tot fără bănci reparate am rămas deşi au trecut patru luni de la data depunerii cererii”, ne-a declarat unul dintre cei 14 semnatari ai cererii mai sus amintite.
Primarul municipiului Satu Mare, Iuliu Ilyes, ne-a declarat că, cel puţin în acest an, aceste băncuţe nu vor fi reparate. “Avem foarte multe investiţii de amploare pe care nu le putem derula din lipsă de fonduri, ce să mai vorbim de băncuţe. Am reuşit în acest an să refacem băncuţele din zona centrală a oraşului şi, treptat, le vom reface pe toate. Cu siguranţă, însă, nu în acest an. Când vom dispune de bani suficienţi, vom reface şi aceste băncuţe stricate”, a precizat primarul Iuliu Ilyes.
Locale
Politica
Luni, 26 Septembrie 2011
Pensionarii solicită Primăriei să repare băncile din părculeţele din zona Pieţei Someş
Un grup de 14 pensionari din zona cartierelor Micro 14 şi Micro 15 au solicitat Primăriei Satu Mare să repare băncile din părculeţele din zona Pieţei Someş.
Login to post comments
Online
Avem 99 vizitatori online
Horoscop
accident
alegeri
bani
baschet
basescu
boc
buget
Carei
concert
concurs
contrabanda
copii
csm satu mare
cs unio
dans
divertisment
economie
elevi
externe
fotbal
greva
guvern
handbal
judet
judo
locale
olimpia
parlament
pdl
politica
ponta
primarie
psd
romani
Romania
sah
salarii
satmareni
satu mare
satumare
schengen
senat
social
sport
tigari
udmr
UE
Ungaria
USL
victor ponta
Arhiva emisiuni
- Caleidoscop din Oas
- Ceaiul de dimineata
- Cu cartile pe masa
- Muzica si voie buna
- Ora adevarului
- Editie Speciala
- Nord Vestival
- Viata la tara
- Talk Show cu Valeriu Ioan
- Scoala Satmareana
- Incursiune in cotidian
- Glasul bisericii
- Amazonia
- Saptamana sportiva
- Oameni si fapte
- Stiri
- Lumea Afacerilor
- La izvor de cant si dor
- Alb si Negru
- Lumea copiilor
- Umanitar
- NVedem la TV
- The Smart Show
- Lifestyle
- Sarbatori
- Fata in fata
- Publicitate
- Florisal
- Actualitate careiana
- Cant ce-mi spune inima
- Primarul la raport
- Eu cu cine votez
Anunt Publicitar
|
Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din: două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. |










