Miercuri, 01 Februarie 2012

Peste 2.000 de datornici la stat au rămas fără ajutor social

Evalueaza
(0 voturi)
Peste 2.000 de beneficiari ai alocaţiei de susţinere, ai ajutorului social şi ai indemnizaţiei pentru îngrijirea copilului au fost scoşi din plată începând de ieri din cauza restanţelor la bugetul local,

potrivit datelor prezentate, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, de către directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Satu Mare, Daniela Cerneşteanu.

Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Satu Mare a început de ieri o campanie de informare şi consiliere privind principalele modificări din domeniul asistenţei sociale. “Este vorba despre modificarea condiţiilor de stabilire şi acordare a ajutoarelor sociale, a alocaţiilor de susţinere a familiei şi de indemnizaţiile pentru creşterea şi îngrijirea copilului, respectiv aceste persoane au avut obligaţia până la 31 ianuarie a.c. de a-şi achita dările locale la bugetul de stat. Începând de ieri, cei care nu au achitat dările către stat au fost suspendaţi de la plată”, a exemplificat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Satu Mare, Daniela Cerneşteanu.
Până la data de 31 ianuarie a.c., aceste categorii de beneficiari de alocaţii de la stat aveau obligaţia de a-şi achita impozitele şi taxele locale datorate pe anul 2011. Începând de ieri, beneficiarii acestor ajutoare care nu şi-au achitat dările pe anul trecut au fost sistaţi de la plată pe o perioadă de cinci luni. “Dacă în cele cinci luni fac dovada achitării restanţelor datorate la bugetul local, sunt repuşi în plată”, a mai spus directorul AJPIS.
În judeţul Satu Mare, dintre cei 6.000 de beneficiari ai alocaţiei de susţinere a familiei, 1.046 au fost sistaţi de la plata alocaţiei, deoarece nu şi-au achitat dările locale. Alţi 511 beneficiari ai ajutorului social, din totalul de 3.500, au fost suspendaţi din plată, precum şi 466 de beneficiari ai indemnizaţiei pentru creşterea şi îngrijirea copilului, din totalul de 3.300 existenţi în judeţ.
“Suspendarea ajutoarelor pentru beneficiarii de alocaţii de susţinere a familiei şi ajutor social se face de către primării, iar a beneficiarilor de indemnizaţii pentru creşterea şi îngrijirea copilului, de către Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială”, a mai spus Daniela Cerneşteanu.
Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro