Luni, 08 August 2011

Peste 40 de voluntari la acţiunea “Let’s bike it!”

Evalueaza
(0 voturi)
Peste 40 de voluntari, elevi şi studenţi, s-au adunat sâmbătă dimineaţa în Piaţa Vasile Lucaciu în cadrul primei acţiuni din Proiectul “Let’s bike it!”.

‘’Am acoperit zonele extravilane ale oraşului, respectiv Noroieni-Nisipeni-Lazuri-Bercu-Peleş-Pelişor. Am identificat zonele care în data de 24 septembrie vor fi curăţate de deşeuri, aceasta fiind prima etapă în cadrul acţiunii de identificare a mormanelor de gunoaie care urmează să fie adunate în 24 septembrie în cadrul acţiunii “Let’s do it Romania”. Totodată, în cadrul aceleiaşi acţiuni s-a urmărit consolidarea echipei, relaţiile dintre voluntari, pentru o reuşită în data de 24 septembrie“, a declarat responsabila departamentului comunicare din cadrul acţiunii “Let’s do it Romania’’ Satu Mare, Bianca Durkovics. Până în data de 18 august, “Let’s bike it’’ continuă cu procedura de cartare, iar voluntarii care doresc să obţină informaţii sunt aşteptaţi la sediul Asociaţiei pentru Copii şi Tineri 4 U situat pe B-dul Vasile Lucaciu nr. 8. Giorgiana Păduraru

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro