Deschiderea oficială va avea loc duminică, de la ora 11.00, la Monumentul Mihai Viteazu din Moftinu Mic, prin intonarea imnului de stat de către fanfara condusă de profesorul Mircea Câcu, moment urmat de slujba religioasă oficiată de preoţii din comună, cuvântul de deschidere al primarului comunei Moftin, David Gheorghe şi defilarea majoretelor şi deplasarea la baza sportivă din Moftinu Mic, locaţie unde se vor desfăşura evenimentele. De la ora 12.45, pe scena din incinta bazei sportive va avea loc deschiderea programului artistic la scenă de trupele de dans a claselor I-IV de la Şcoala Mihai Viteazu din Moftinu Mic, iar de la ora 13.00 a fost programată muzică populară avându-i ca invitaţi pe renumiţii interpreti Florina şi Florin Mariş Hânsu, Cornelia Radocea, Ioan Dordoi şi Felix Gălan, Petrică Mureşan şi Angela Munteanu, acompaniaţi de instrumentişti de renume conduşi de Dan Daniel. Invitat special al evenimentului este Sergiu Vitalian Vaida. De la ora 16.30 va urca pe scenă Ansamblul Ceatăra de la Carei, condus de Adi Paşca, iar de la ora 17.00 vor evolua ansamblurile de dansuri populare ale tinerilor din comuna Moftin, printre care “Muguraşii Moftinului”, trupa de dans a Asociaţiei Comunitare Crasna Domăneşti şi trupa de dans a Forumului Democrat German Moftinu Mare. De la ora 18.20 va urca pe scenă Ancuţa Anghel, acompaniată de Vasile Barani, iar de la ora 19.00 va susţine un microrecital taragotistul Mihai Mariş. De la ora 19.30 va evolua trupa de dansuri populare maghiare din Valea lui Mihai “Nyiló Akác”, iar în intervalul 20.00 – 24.00 vor concerta pe scenă în ordine Control Dance, Amadeus Band, Amadeus Band şi Smiley Band. “La eveniment sunt invitaţi toţi cetăţenii comunei Moftin, fii satelor plecaţi în alte localităţi, precum şi prietenii, cunoscuţii şi colaboratorii. Agenţii economici interesaţi pentru a închiria spaţii pot obţine relaţii suplimentare la telefon 0261.875.116, sau telefonul mobil 0730.103.946”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Moftinul Mic.
Locale
Politica
Marţi, 05 Iulie 2011
Petrică Mureşan şi Angela Munteanu, capete de afiş la Ziua comunei Moftin
Petrică Mureşan şi Angela Munteanu sunt capetele de afiş al celei de-a XI-a ediţii a Zilei comunei Moftin.
Login to post comments
Online
Avem 64 vizitatori online
Horoscop
accident
alegeri
bani
baschet
basescu
boc
buget
Carei
concert
concurs
contrabanda
copii
csm satu mare
cs unio
dans
divertisment
economie
elevi
externe
fotbal
greva
guvern
handbal
judet
judo
locale
olimpia
parlament
pdl
politica
ponta
primarie
psd
romani
Romania
sah
salarii
satmareni
satu mare
satumare
schengen
senat
social
sport
tigari
udmr
UE
Ungaria
USL
victor ponta
Arhiva emisiuni
- Caleidoscop din Oas
- Ceaiul de dimineata
- Cu cartile pe masa
- Muzica si voie buna
- Ora adevarului
- Editie Speciala
- Nord Vestival
- Viata la tara
- Talk Show cu Valeriu Ioan
- Scoala Satmareana
- Incursiune in cotidian
- Glasul bisericii
- Amazonia
- Saptamana sportiva
- Oameni si fapte
- Stiri
- Lumea Afacerilor
- La izvor de cant si dor
- Alb si Negru
- Lumea copiilor
- Umanitar
- NVedem la TV
- The Smart Show
- Lifestyle
- Sarbatori
- Fata in fata
- Publicitate
- Florisal
- Actualitate careiana
- Cant ce-mi spune inima
- Primarul la raport
- Eu cu cine votez
Anunt Publicitar
|
Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din: două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. |










