Joi, 22 Decembrie 2011

Platformele de gunoi, distruse de autori necunoscuţi

Evalueaza
(0 voturi)
Autori necunoscuţi au distrus prin incendiere un număr de trei platforme destinate colectării selective a deşeurilor, făcându-se scrum.

Anunţul a fost făcut ieri public în cadrul unei conferinţe de presă de către primarul municipiului Satu Mare, Iuliu Ilyes, respectiv de către viceprimarul Kereskenyi Gabor. Edilul şef sătmărean nu a exclus ipoteza unei acţiuni concertate, având în vedere modul de operare. Totodată, primarul Ilyes a mai precizat că administraţia locală a reuşit să ajungă la o înţelegere cu proprietarii terenurilor din incinta ştrandului, astfel încât, cel puţin teoretic, lucrările de modernizare a obiectivului ar trebui finalizate la termenul stabilit, în speţă jumătatea anului viitor.

Containere vandalizate
Primarul Iuliu Ilyes a atacat în termeni duri gestul unor autori necunoscuţi de a incendia un număr de trei platforme pentru colectarea selectivă a deşeurilor în cartierul Carpaţi. Edilul şef nu a exclus premeditarea acestor acte, dar nu a dorit să facă mai multe precizări pe marginea subiectului. “În ceea ce priveşte colectarea selectivă a deşeurilor am întâmpinat unele probleme. Mă refer aici la cele trei pubele incendiate în cartierul Carpaţi care, efectiv, s-au făcut scrum, au dispărut. Nu pot să înţeleg un asemenea gest. Pot să îl calific drept o atitudine primitivă, jignitoare. În mod cert vor fi depistaţi autorii, există instituţii abilitate care îi vor găsi. Fenomenul este, totuşi, foarte interesant. Presupun că el începe de undeva, cineva ar putea avea un interes în această chestiune”, a declarat primarul Iuliu Ilyes. Cu toate acestea, administraţia locală, împreună cu operatorul de salubritate – SC Florisal SA – vor continua acţiunile de reamenajare a platformelor pentru colectarea selectivă a deşeurilor în toate cartierele din municipiul reşedinţă de judeţ.

Lobby pentru ştrand
Primăria Satu Mare a reuşit să clarifice situaţia unor terenuri private din incinta ştrandului, fapt care a blocat până în prezent finalizarea lucrărilor de modernizare. “Suntem foarte aproape de a rezolva toate problemele juridice a terenurilor din incinta ştrandului. Am iniţiat patru proiecte de hotărâre în acest sens, urmând ca membrii Consiliului Local să se pronunţe mâine (azi, n.red.) asupra acestor aspecte”, a precizat Iuliu Ilyes. Astfel încât lucrările de modernizare a obiectivului ar trebui finalizate la termenul stabilit, în speţă jumătatea anului viitor. Asta în cazul în care firma Beny Alex va dispune de fondurile necesare pentru finalizarea lucrărilor, fiind cunoscute problemele financiare pe care le-a întâmpinat până în prezent. Pe de altă parte, primarul Ilyes şi viceprimarul Kereskenyi au dorit să le mulţumească reprezentanţilor mass media pentru modul obiectiv în care au redat activitatea administraţiei locale. “Dorim să vă mulţumim tuturor celor din mass media pentru modul obiectiv în care au înţeles să redea activitatea administraţiei locale”, au declarat cei doi edili locali. Primarul Ilyes şi viceprimarul Kereskenyi au ţinut să taxeze absenţa viceprimarului Adrian Albu. “Din câte ştiu, domnul Adrian Albu a fost la dentist”, a declarat ironic viceprimarul Kereskenyi Gabor.
Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro