Marţi, 21 Iunie 2011

Primăria, luată cu asalt de romi

Evalueaza
(1 vot)
Circa 100 de asistaţi social din zona Ostrovului au cerut Primăriei Satu Mare să le rebranşeze locuinţele la sistemul de alimentare cu energie electrică

După ce Primăria Satu Mare i-a păsuit pe asistaţii social de pe strada Ostrovului, deşi urmau să fie evacuaţi, aceştia şi-au arătat “recunoştinţa” luând cu asalt sediul administraţiei locale. Totul s-a petrecut ieri, în jurul orei 11.00, atunci când circa 50 de persoane s-au adunat pe platoul din Piaţa 25 Octombrie pentru a le cere socoteală edililor locali după ce au sistat furnizarea energiei electrice în fostul cămin al UNIO de pe strada Ostrovului. Nemulţumiţii au fost temperaţi rapid de către un echipaj de jandarmi. Mai departe, cearta s-a mutat chiar în faţa biroului primarului Iuliu Ilyes, care s-a arătat destul de indignat de prezenţa reprezentanţilor asistaţilor social.

Protestatari calmaţi de jandarmi
După ce Primăria Satu Mare a decis sistarea alimentării cu energie electrică a blocurilor locuite de asistaţii social sau persoane cu condiţie modestă de pe strada Ostrovului, romii şi-au dat întâlnire pe platoul din faţa Prefecturii. Circa 50 de persoane au venit puşi pe harţă, fiind temperate numai după ce la faţa locului a ajuns un echipaj al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ). Acestea au solicitat prezenţa unor reprezentanţi ai Primăriei Satu Mare pentru a le cere socoteală. Pentru a detensiona situaţia, protestatarilor li s-a cerut să îşi desemneze câţiva reprezentanţi care să se întâlnească cu edilii locali. După ce şi-au desemnat patru persoane care să le reprezinte interesele, însoţiţi de jandarmi acestea au urcat să stea de vorbă cu edilul şef. Primarul Ilyes s-a arătat de-a dreptul stupefiat şi indignat de prezenţa romilor, cu care nici nu a vrut să stea de vorbă în primă fază. Numai după ce aceştia s-au mai calmat, edilul şef a acceptat dialogul. Locatarii de pe strada Ostrovului au precizat că din cauza sistării energiei electrice nu mai au posibilitatea de a-şi asigura un minim grad de igienă, aceştia susţinând că din această cauză li s-au îmbolnăvit copiii.

Primarul Ilyes a dat vina pe protestatari
Vizibil iritat de prezenţa romilor, primarul Ilyes i-a acuzat pe locatarii din blocul CD2 de pe strada Ostrovului că sunt principalii vinovaţi pentru starea în care au ajuns, iar Primăria Satu Mare nu poate face nimic pentru a modifica această stare de fapt în perioada următoare. “Voi sunteţi principalii vinovaţi pentru că aţi ajuns în această situaţie. Voi aţi distrus sistemul electric şi de aceea s-a luat măsura sistării alimentării cu energie electrică. Nu înţeleg de ce mai veniţi să vă plângeţi. Nu v-aţi plătit niciodată facturile la electricitate, apă sau salubritate, iar consumul de curent al unui apartament este de trei-patru ori mai mare decât al unui apartament normal. Nu avem cum să vă dăm curent, căci nimeni nu poate risca să pună acea instalaţie distrusă sub tensiune. Trebuia să vă gândiţi din timp la toate aceste probleme atunci când trebuia să întreţineţi acele apartamente, nu să veniţi acum şi să cereţi ajutorul Primăriei”, a răbufnit Iuliu Ilyes.

Edilul şef a cedat pe final
După lungi insistenţe şi noi promisiuni făcute de locatarii din blocul CD2, edilul şef sătmărean a cedat, promiţându-le acestora că în această săptămână va fi trimisă în zonă o echipă de specialişti care să determine modalităţile prin care să se intre în normal. Romii au promis că vor suporta toate cheltuielile de branşare şi reparare a sistemului electric. Mai mult, aceştia au promis că vor avea grijă şi ca vecinii lor să facă acelaşi lucru. “Vreau să vă spun că reabilitarea întregului bloc nu se va face decât atunci când vor fi bani la buget. Această procedură durează până la patru-cinci luni, căci trebuie să identificăm sursele de finanţare în buget, trebuie realizat un proiect tehnic, după care lucrările se scot la licitaţie. Primăria nu va face din bani publici lucrări individuale. Dacă spuneţi că vă angajaţi să plătiţi cheltuielile de reabilitare, atunci strângeţi un avans, iar în această săptămână vom trimite o echipă care să facă primele evaluări ale costurilor”, a mai precizat Iuliu Ilyes. Satisfăcuţi de răspunsul primit, romii au plecat mulţumiţi, promiţându-i primarului că vor reveni cu avansul promis.
Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro