Luni, 07 Noiembrie 2011

Primul mitropolit în Ţara Oaşului

Evalueaza
(2 voturi)
La Negreşti Oaş a fost inaugurat ieri noul sediu al Protopopiatului Ortodox de Oaş în prezenţa mitropolitului Andrei Andreicuţ

Oraşul Negreşti Oaş s-a îmbrăcat ieri în haine de sărbătoare cu ocazia primei vizite a Mitropolitului Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, ÎPS Andrei Andreicuţ. Înalt Prea Sfinţia Sa a inaugurat şi sfinţit noul sediu al Protopopiatului Ortodox de Oaş şi a prezidat lucrările conferinţei preoţeşti din capitala Ţării Oaşului. La conferinţa preoţească, care a avut loc în Catedrala Ortodoxă din Negreşti Oaş, au mai participat arhiepiscopul Eparhiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului, ÎPS Justinian Chira, episcopul vicar al Maramureşului şi Sătmarului, Justin Sigheteanu, protopopul de Oaş, Mihai Feher, şi toţi preoţii din acest protopopiat. La inaugurarea noului sediu al protopopiatului au fost prezenţi, în afară de înaltele feţe bisericeşti, senatorul PSD de Satu Mare, Valer Marian, deputatul PSD de Satu Mare, Gheorghe Ciocan, prefectul Radu Giurcă, preşedintele şi vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Satu Mare, Csehi Arpad, respectiv Mircea Govor şi Adrian Ştef, primarul oraşului Negreşti Oaş, Nicolae Bura, primarii comunelor din Ţara Oaşului, alţi invitaţi şi circa 500 de credincioşi. Tot cu această ocazie au fost acordate distincţii şi diplome de excelenţă.

Te-Deum şi conferinţă preoţească la Catedrala Ortodoxă
Înainte de începerea conferinţei preoţeşti de toamnă, în Catedrala Ortodoxă din Negreşti Oaş a avut loc un Te-Deum la care au asistat circa o sută de credincioşi printre care şi primarul oraşului, Nicolae Bura. La finalul slujbei, PS Justin Sgheteanu i-a urat mitropolitului ÎPS Andrei Andreicuţ un bun venit pe meleagurile Ţării Oaşului, adăugând faptul că oşenii sunt nişte oameni harnici care-şi construiesc atât case proprii impunătoare dar şi lăcaşuri de cult frumoase aşa cum este şi Catedrala Ortodoxă din Negreşti Oaş. La rândul său, ÎPS Andrei Andreicuţ a spus că a venit cu multă bucurie în Ţara Oaşului şi i-a felicitat pe protopopul Mihai Feher şi pe toţi cei care au contribuit la construirea acestei biserici. Făcând referire la tema conferinţei preoţeşti, care a avut ca temă “Taina Nunţii, taina unirii omului cu Veşnicia”, mitropolitul Ardealului a mai adăugat că această conferinţă preoţească are rolul de a impulsiona viaţa duhovnicească şi viaţa de familie.
În timpul desfăşurării conferinţei preoţeşti, primarul Nicolae Bura a convocat o şedinţă extraordinară a Consiliului Local care a avut un singur punct pe ordinea de zi, respectiv acordarea titlului de Cetăţean de Onoare a oraşului Negreşti Oaş lui ÎPS Andrei Andreicuţ. “În ultima şedinţă de Consiliu Local am aprobat acordarea titlului de Cetăţean de Onoare arhiepiscopului Justinian Chira şi protopopului Mihai Feher. Însă, datorită faptului că ÎPS Andrei Andreicuţ este primul mitropolit care calcă pe meleagurile Ţării Oaşului, am solicitat consilierilor să-i acordăm şi mitropolitului Andrei acest titlu”, a explicat primarul. Consilierii au fost de acord şi au votat în unanimitate singurul punct de pe ordinea de zi.

Inaugurarea noului sediu al Protopopiatului de Oaş
În jurul orei 12.00, în faţa noului sediu al Protopopiatului Ortodox de Oaş, recent finalizat, s-au adunat circa 500 de persoane. În scurt timp au ajuns şi înaltele feţe bisericeşti, care, după ce au tăiat panglica inaugurală, au sfinţit noul sediu şi paraclisul din incinta acestuia.
A urmat apoi un moment festiv în sala de conferinţe, ocazie cu care protopopul Mihai Feher a făcut o scurtă istorie a Protopopiatului de Oaş. A mulţumit apoi arhiepiscopului Justinian Chira şi episcopului Justin Sigheteanu pentru prezenţa lor la această sărbătoare, precum şi mitropolitului Andrei Andreicuţ, specificând faptul că este primul mitropolit care a ajuns vreodată în Ţara Oaşului. L-a rugat, mai apoi, pe mitropolit “să mijlocească” la Prea Fericitul Daniel, patriarhul României, pentru ca să vină să sfinţească Catedrala Ortodoxă din Negreşti Oaş.

Au fost acordate titluri de Cetăţeni de Onoare
Festivitatea a continuat cu acordarea titlurilor de Cetăţeni de Onoare pentru ÎPS Andrei Andreicuţ, ÎPS Justinian Chira şi protopopului Mihai Feher. “Pentru că rar se întâmplă ca pe meleagurile Ţării Oaşului să păşească un mitropolit, Consiliul Local a decis acordarea titlului de Cetăţean de Onoare ÎPS Andrei Andreicuţ”, a spus primarul, după care a decernat titlurile.
ÎPS Andrei Andreicuţ a spus, după primirea distincţiei, că frumoasa catedrală în care s-a desfăşurat conferinţa preoţească şi acest nou sediu al protopopiatului exprimă hărnicia şi credinţa acestor locuitori şi i-a acordat apoi o diplomă de aleasă cinstire. “Însă premiul cel mare pentru protopopul Mihai Feher va fi dat de Patriarhul Daniel care vara viitoare va fi prezent la Negreşti Oaş pentru a sfinţi catedrala”, a adăugat mitropolitul Ardealului.

Crucea Ardealului pentru primarul Nicolae Bura
Nici primarul Nicolae Bura nu a fost uitat, acesta fiind premiat de mitropolit cu “Crucea Ardealului”, cea mai înaltă distincţie acordată de Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. La final, protopopul Mihai Feher a acordat diplome de excelenţă Consiliului Local Negreşti Oaş, primarului Nicolae Bura, precum şi lui Toader Lohan, a cărui firmă a construit noul sediu al protopopiatului, primarului din Racşa, Toma Betea, credincioşilor Dumitru Păcurar şi Vasile Lohan şi consiliilor parohiale din Negreşti Oaş. “Mulţumesc tuturor celor care au contribuit la ridicarea acestui sediu, precum şi celor care s-au alăturat sărbătorii noastre de azi şi promit că munca mea va continua şi pe viitor în funcţie de puterile mele”, a încheiat protopopul Mihai Feher. Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă creştinească la unul dintre localurile din oraş.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro