Marţi, 06 Septembrie 2011

Primul Oktoberfest la Satu Mare

Evalueaza
(0 voturi)
Asociaţia Economică Germano-Română pentru Regiunea de Nord Vest, Forumul Democrat German şi firma SC Zirmer Bud SRL, cu sprijinul Primăriei Municipiului Satu Mare, organizează în perioada 30 septembrie – 2 octombrie prima serbare populară a berii după modelul bavarez: 1 Sathmarer Oktoberfest.

Serbarea va avea loc în cortul din spatele hotelului DANA 1, str. Careiului nr.128. Administrarea acţiunii este încredinţată unei firme din Cluj Napoca, SC Terom Logistic & Distribution SRL, a unui întreprinzător german. Manifestările vor începe sâmbătă, 1 octombrie, la hotelul Dana II, cu deschiderea primului butoi de bere, urmată de o paradă a costumelor populare prin Centrul Vechi. Programul va continua în cortul din spatele hotelului Dana 1 până la miezul nopţii. Duminică, programul va cuprinde o liturghie ecumenică, o gustare bavareză şi un program festiv cu diverse formaţii de muzică germană. Firmele interesate, instituţiile, organizaţiile din judeţ pot să-şi rezerve din timp mese pentru angajaţi sau colaboratori până la data de 20 septembrie. Tichetele de participare vor putea fi cumpărate şi la faţa locului, în limita locurilor disponibile.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro