Miercuri, 21 Decembrie 2011

Produse de sărbători expirate în magazinele sătmărene

Evalueaza
(0 voturi)
Peste 160 de kg de produse specifice sărbătorilor de iarnă au fost retrase de la comercializare de Protecţia Consumatorilor deoarece aveau termenul de valabilitate depăşit.

Nu mai puţin de 15 kg de produse din carne, ciocolată, ouă kinder, precum şi detergenţi şi produse cosmetice, toate expirate de până la doi ani, au fost oprite definitiv de la comercializare, potrivit celor declarate, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, de directorul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, Valentin Breban.

Protecţia Consumatorilor a descoperit la 16 operatori din judeţul Satu Mare mai multe produse specifice sărbătorilor de iarnă expirate sau neconforme. Astfel, au fost oprite definitiv de la comercializare 15 kg de produse din carne expirate de două săptămâni, 38 de ouă kinder expirate de trei luni, detergenţi la şase şi zece kilograme expirat din 2010 şi produse cosmetice (farduri şi ojă) cu termenul de valabilitate depăşit din 2009. “Doi operatori din Lazuri comercializau ouă kinder expirate de trei luni, preparate din carne expirate de două săptămâni. Un operator din Dorolţ comercializa detergenţi cu termenul de valabilitate depăşit din 2010, iar trei operatori din Satu Mare aveau la comercializare produse cosmetice cu data durabilităţii minimale depăşită din 2009”, a exemplificat Valentin Breban.
Cei 16 operatori economici verificaţi au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare de 37.000 de lei şi au fost oprite temporar de la comercializare 153 de kg de produse în valoare de 1.620 de lei şi definitiv 15 kg de produse din carne în valoare de 250 de lei. Acţiunea de control s-a desfăşurat în perioada 14 noiembrie-15 decembrie. De asemenea, o firmă care plasează forţă de muncă în străinătate a fost amendată cu 2.000 de lei de către Protecţia Consumatorilor deoarece nu a respectat contractul încheiat cu un consumator.
Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro