Şedinţa de ieri a Consiliului Judeţean Satu Mare a decurs într-un consens total. După ce ordinea de zi a fost modificată la propunerea preşedintelui Csehi Arpad, toate proiectele de pe ordinea de zi au fost votate în unanimitate de consilierii judeţeni. Consilierii PSD au avansat ideea ca produsele alimentare perisabile şi neperisabile confiscate tot mai des de Vamă şi Finanţe să nu mai fie comercializate în condiţii dubioase, ci să fie folosite pentru hrana persoanelor internate în centrele de asistenţă şi de plasament, aflate în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
Proiecte aprobate la foc automat
Preşedintele Csehi Arpad a propus scoaterea de pe ordinea de zi a proiectelor privind modificarea limitei de proprietate a unui imobil situat în Carei, pe strada Cimitirului, casarea unor obiecte de inventar din patrimoniul Spitalului de Pneumoftiziologie, respectiv din patrimoniul Şcolii de Arte. La propunerea preşedintelui Csehi, a fost inclus un proiect de hotărâre privind aprobarea dărâmării unor construcţii aflate în administrarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Satu Mare.
Consilierii au aprobat asocierea între judeţul Satu Mare şi comuna Beltiug pentru realizarea unor investiţii în parcul balnear Beltiug, preluarea unor imobile şi terenuri ale microstaţiei de transfer a deşeurilor din Tăşnad, au stabilit preţurile minime de vânzare ale dispensarului TBC din Tăşnad şi înfiinţarea unei case de tip familial de către Asociaţia Lăcrimioara.
La diverse, preşedintele Csehi Arpad a anunţat că luna viitoare va avea loc recepţia lucrărilor la groapa ecologică de la Doba. Consilierul PSD Ciprian Ardelean a propus apoi ca produsele alimentare confiscate de Finanţe şi Vamă să fie achiziţionate sau chiar preluate de centrele de îngrijire şi plasamanet din subordinea DGASPC Satu Mare. Preşedintele Csehi a îmbrăţişat propunerea consilierilor judeţeni PSD şi a spus că va începe demersurile pentru a obţine produsele alimentare confiscate. În prezent, fructele şi legumele şi alte produse alimentare confiscate de cele două instituţii sunt vândute unor firme private, care le revând apoi cu adaosuri substanţiale prin intermediul unor engros-uri specializate. Propunerea nu i-a picat deloc bine unui consilier judeţean democrat-liberal, care a câştigat o mulţime de bani din acest gen de afaceri dubioase, dar a înghiţit în sec şi a votat aprobarea proiectului de hotărâre.
La final, vicepreşedintele Adrian Ştef a anunţat că, în perioada următoare, Consiliul Judeţean va organiza Ziua Porţilor Deschise, că la sfârşit de săptămână va avea loc Drag Racing pe Aeroportul Satu Mare, respectiv că în 13 iunie va porni prima cursă spre Antalya de pe Aeroportul Satu Mare.










