La acest seminar au mai participat studenţi şi cadre didactice, în frunte cu prof. univ. dr. Gavril Ardelean – prorector şi director al Filialei Goldiş din Satu Mare. Obiectivul general al proiectului este de a creşte impactul calităţii capitalului uman asupra coeziunii teritoriale în zona de frontieră. Obiectivele specifice sunt cunoaşterea calităţii capitalului uman în conexiune cu dezvoltarea economică în patru judeţe de-a lungul frontierei, creşterea nivelului de cunoştinţe şi a capacităţii firmelor de a utiliza stocul de capital uman existent de-a lungul frontierei şi facilitarea unei mai eficiente valorizări a capitalului uman existent în judeţele Satu Mare şi Hajdu-Bihar. Pe durata a 18 luni, Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” din Arad, în calitate de beneficiar, şi Universitatea din Debrecen Ungaria, în calitate de partener, vor desfăşura o cercetare comună în judeţele Satu Mare şi Bihor, respectiv Szabolcs-Szatmar Bereg şi Hajdu-Bihar. De asemenea, se are în vedere realizarea a două forumuri transfrontaliere, unul în Satu Mare şi unul în Debrecen, pentru firmele din zona de frontieră. De asemenea, se mai are în vedere organizarea a două târguri tranfrontaliere de joburi, unul în Satu Mare şi unul în Debrecen, pentru populaţia din zona ţintă. Proiectul este finanţat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013 şi co-finanţat de Fondul European de Dezvoltare Regională.
Locale
Politica
Marţi, 28 Iunie 2011
Proiect tranfrontalier privind valorizarea capitalului uman iniţiat de Universitatea Vasile Goldiş
Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” Arad, România, şi Universitatea din Debrecen, Ungaria au anunţat în cadrul unei conferinţe de presă, organizate de lect. univ. dr. Olimpia Neagu, în calitate de manager de proiect, lansarea proiectului comun “Impactul calităţii capitalului uman asupra coeziunii sociale şi economice în zona de frontieră” în cadrul căruia se va efectua o cercetare comună privind coeziunea socială şi economică.
Afisat de 105 de ori
Publicat in
Locale
Login to post comments
Online
Avem 40 vizitatori online
Horoscop
accident
alegeri
bani
baschet
basescu
boc
buget
Carei
concert
concurs
contrabanda
copii
csm satu mare
cs unio
dans
divertisment
economie
elevi
externe
fotbal
greva
guvern
handbal
judet
judo
locale
olimpia
parlament
pdl
politica
ponta
primarie
psd
romani
Romania
sah
salarii
satmareni
satu mare
satumare
schengen
senat
social
sport
tigari
udmr
UE
Ungaria
USL
victor ponta
Arhiva emisiuni
- Caleidoscop din Oas
- Ceaiul de dimineata
- Cu cartile pe masa
- Muzica si voie buna
- Ora adevarului
- Editie Speciala
- Nord Vestival
- Viata la tara
- Talk Show cu Valeriu Ioan
- Scoala Satmareana
- Incursiune in cotidian
- Glasul bisericii
- Amazonia
- Saptamana sportiva
- Oameni si fapte
- Stiri
- Lumea Afacerilor
- La izvor de cant si dor
- Alb si Negru
- Lumea copiilor
- Umanitar
- NVedem la TV
- The Smart Show
- Lifestyle
- Sarbatori
- Fata in fata
- Publicitate
- Florisal
- Actualitate careiana
- Cant ce-mi spune inima
- Primarul la raport
- Eu cu cine votez
Anunt Publicitar
|
Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din: două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. |










