Duminică, 24 Iulie 2011

PS Vasile Bizău a fost înscăunat episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Maramureş

Evalueaza
(0 voturi)
Ceremonialul Înscăunării a fost celebrat de Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Preafericirea Sa Lucian Mureşan

Prea Sfinţia Sa Vasile Bizău a fost înscăunat, sâmbătă, episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Maramureş. La eveniment au participat peste 3.000 de credincioşi veniţi din toate colţurile judeţului Maramureş dar şi câteva zeci de credincioşi din judeţul Satu Mare. La ceremonia istorică au mai participat ierarhii greco-catolici şi romano-catolici din România, precum şi ierarhi greco-catolici din Slovacia, Ucraina şi Ungaria. Alături de oficialităţi şi reprezentanţi ai instituţiilor locale şi centrale ale statului, au fost prezenţi toţi preoţii greco-catolici din Eparhia Greco-Catolică de Maramureş, cu credincioşii din parohiile lor.

Cu o zi înainte de slujba de înscăunare, vineri, la Biserica ”Bunavestire” din Baia Mare a avut loc o seară de rugăciune, iar sâmbătă, după ce pelerinii s-au adunat în fata sediului Episcopiei Greco- Catolice, au plecat în procesiune spre Sala Polivalentă, unde a fost oficiată Slujba de Înscăunare. Sfânta Liturghie Arhierească a fost celebrată de Preafericirea Sa Lucian Mureşan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, şi a inclus şi Ceremonialul Înscăunării noului episcop.
PS Vasile Bizău este al cincilea episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Maramureş, înfiinţată în 5 iunie 1930 prin bula papală Sollemni Conventione, după PS Alexandru Rusu, PS Ioan Dragomir, PS Lucian Mureşan şi PS Ioan Şişeşteanu. PS Vasile Bizău s-a născut la 14 octombrie 1969 în localitatea Dragomireşti, judeţul Maramureş, într-o familie greco-catolică. Face şcoala generală în Dragomireşti. În 1988 este absolvent al Liceului Industrial nr. 9 (Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”) din Baia Mare, profilul Filologie-Istorie. Între anii 1990 – 1993 urmează cursurile Institutului Teologic „Ep. Dr. Alexandru Rusu”, Baia Mare. Îşi completează formarea la preoţie cu studii de filozofie (1993 – 1994) la Facultatea de Filozofie din cadrul Universităţii Pontificale Gregoriana din Roma şi studii de teologie (1994 – 1997) la Facultatea de Teologie din cadrul aceleiaşi Universităţi. Tot aici face studii de specializare (masterale), între 1997 – 2000, în Teologie patristică şi Istoria teologiei.
Parcursul ecleziastic începe la 15 august 1996, când e hirotonit diacon, cu ocazia sărbătorii Adormirea Maicii Domnului la Giuleşti, Maramureş. În 31 august 1997 este hirotonit preot de către Preasfinţia Sa Ioan Şişeştean la Baia Mare. În 20 iunie 2007 este ales, de către Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore şi proclamat de Sfântul Părinte Papa Benedict XVI în 27 octombrie 2007 episcop titular de Appiaria. Hirotonia întru episcopat o primeşte în Catedrala Sfânta Treime din Blaj, la 16 decembrie 2007.
Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro