Sâmbătă, 30 Aprilie 2011

PSD şi-a anunţat potenţialii candidaţi pentru Primărie şi Consiliul Judeţean

Evalueaza
(0 voturi)
Duminică, social-democraţii sătmăreni vor organiza o amplă acţiune de ecologizare sub sloganul “1 Mai – Ziua Muncii Verzi; strângem mizeria portocalie”

Preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD, senatorul Valer Marian, a susţinut ieri, la sediul partidului, o conferinţă de presă, în cadrul căreia au fost prezentate acţiunile pe care Partidul Social Democrat le va organiza cu prilejul zilei de 1 Mai. De asemenea, au mai fost prezentate numele potenţialilor candidaţi ai Organizaţiei Judeţene a PSD pentru funcţia de primar al municipiului Satu Mare şi pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, respectiv ultimele sancţiuni aplicate unor membri ai Organizaţiei comunale Odoreu a PSD. La conferinţa de presă au mai participat prim-vicepreşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD – deputatul Gheorghe Ciocan, preşedintele Organizaţiei municipale Satu Mare a PSD – Dorel Coica, preşedintele Organizaţiei Judeţene de Tineret a PSD – Ciprian Ardelean şi preşedintele Organizaţiei Judeţene de Femei a PSD – Paula Mare.

PSD începe curăţenia în România
Sub sloganul “1 Mai – Ziua Muncii Verzi; începem curăţenia în România”, PSD va desfăşura o serie de acţiuni ecologice la nivelul întregii ţări. Preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD, senatorul Valer Marian, a precizat că la nivelul judeţului Satu Mare vor avea loc acţiuni de ecologizare la nivelul fiecărei localităţi în care PSD are reprezentare. “Sub egida conducerii centrale a Partidului Social Democrat, în data de 1 mai toate organizaţiile judeţene ale PSD, deci inclusiv organizaţia noastră, vor organiza acţiuni de ecologizare de amploare în zone de interes public, cum ar fi cursuri de apă, parcuri, păduri, locuri pentru picnicuri, locuri de joacă pentru copii, acostamente de drumuri publice mai importante. La aceste acţiuni vom invita şi reprezentanţi ai PNL, ai Mişcării Verzilor şi ai organizaţiilor pentru protecţia mediului. Această acţiune amplă de ecologizare se desfăşoară sub sloganul “1 Mai – Ziua Muncii Verzi; strângem mizeria portocalie” şi constituie un moment de început pentru acţiunea care se va încheia odată cu alegerile. Prin această acţiune de 1 Mai, Partidul Social Democrat urmăreşte să transmită anumite mesaje, cum ar fi: 1. Începe curăţenia în România; 2. Acum doar în natură, după ce ajungem la putere continuăm acţiunea şi în politică; 3. Această acţiune este doar un simbol, este un simbol al luptei cu minciuna, incompetenţa şi demagogia; 4. Această acţiune se va încheia după alegeri, când PDL va fi curăţat de la guvernare de votul oamenilor. În judeţul Satu Mare vom organiza acţiuni de ecologizare în municipiile Satu Mare şi Carei, în oraşele Negreşti Oaş şi Tăşnad, precum şi în mai multe comune, îndeosebi în cele în care avem primari. Estimăm că la aceste acţiuni vor participa sute de membri şi de simpatizanţi ai PSD, chiar dacă duminică are loc şi Sâmbra Oilor, care după cum bine ştiţi este cea mai mare sărbătoare folclorică din judeţul Satu Mare, unde de asemenea va trebui să participăm şi noi, în calitate de reprezentanţi ai PSD, începând de la parlamentari, reprezentanţii Biroului Permanent Judeţean, şi, bineînţeles, membrii şi simpatizanţii noştri. Acţiunea de ecologizare în Satu Mare se va derula în zona ştrandului şi a digului de pe râul Someş şi va începe la orele 10.00”, a declarat senatorul Valer Marian.

Desemnarea candidaţilor, prin sondaje
Senatorul Valer Marian a prezentat modalitatea de desemnare a candidaţilor pentru funcţiile de primar al municipiului Satu Mare şi preşedinte al Consiliului Judeţean. “În cadrul Organizaţiei Judeţene a Partidului Social Democrat este în derulare procedura de desemnare a candidaţilor pentru funcţiile de primar al municipiului Satu Mare şi de preşedinte al Consiliului Judeţean, urmând ca candidaţii noştri desemnaţi pentru fiecare din această funcţie să intre în sondaje de opinie, respectiv în două sondaje: unul efectuat de PSD şi unul efectuat de PNL, alături de candidaţii desemnaţi de PNL şi PC, iar în urma acestor sondaje vor fi desemnaţi candidaţii unici pentru cele două funcţii. Mai concret, la Primăria municipiului Satu Mare vom avea candidat unic al USL şi la fel şi la preşedinţia Consiliului Judeţean, în funcţie de sondajele care se vor realiza după finalizarea procedurii de desemnare în cadrul organizaţiilor celor două formaţiuni”, a precizat preşedintele Organizaţiei Judeţene.
Potrivit aceleiaşi surse, pentru funcţia de primar al municipiului Satu Mare au fost desemnaţi trei potenţiali candidaţi, în timp ce pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean au fost desemnaţi patru potenţiali candidaţi. “Potenţialii candidaţi ai Organizaţiei Judeţene a PSD pentru Primăria municipiului Satu Mare sunt în număr de trei, respectiv domnul doctor Dorel Coica, preşedintele Organizaţiei municipale a PSD şi, totodată, vicepreşedinte judeţean, cunoscut dumneavoastră şi sătmărenilor. Reţineţi că a ajuns în turul II la ultimele alegeri pentru funcţia de primar al municipiului Satu Mare. Al doilea potenţial candidat este domnul Octavian Petric, vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene, cunoscut om de afaceri, patronul unor firme profilate pe producţie, exportată integral, şi preşedinte judeţean al organizaţiei patronale UGIR 1903. Al treilea potenţial candidat pentru primărie este domnul Gabriel Leş, vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene, la fel cunoscut pentru că a deţinut funcţiile de viceprimar al municipiului Satu Mare şi de subprefect al judeţului Satu Mare. În ce priveşte preşedinţia Consiliului Judeţean avem patru candidaţi potenţiali. Este vorba de domnul Nicolae Bura, vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene, mai cunoscut ca primar al oraşului Negreşti Oaş, aflat la al treilea mandat, care a deţinut însă şi funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean în perioada 2000-2004, deci are experienţă în materie. Al doilea candidat potenţial este domnul deputat Gheorghe Ciocan, care de asemenea are experienţă în domeniul administraţiei ca fost prefect, ca vicepreşedinte şi preşedinte al Consiliului Judeţean. Al treilea potenţial candidat este domnul Mircea Govor, actual vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. Iar al patrulea candidat potenţial sunt eu, cu precizarea că pentru mine principala opţiune rămâne continuarea activităţii în Parlament, unde simt că am mai multă chemare şi pricepere şi numai în caz extrem este posibil să mă angajez într-o asemenea competiţie”, a declarat senatorul sătmărean.

Cinci consilieri din Odoreu, excluşi din PSD
Preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD a mai precizat că Biroul Permanent al Organizaţiei comunale Odoreu a PSD a decis excluderea din PSD a unui număr de cinci consilieri din cauza neparticipării acestora la Conferinţa de alegeri care a avut loc în 30 noiembrie 2010. “Vreau să vă anunţ că ieri în cadrul unei şedinţe, Biroul Permanent al Organizaţiei comunale Odoreu a PSD a decis excluderea din PSD a cinci consilieri locali pentru neparticipare la Conferinţa de alegeri din 30 noiembrie 2010 şi pentru asociere cu fostul preşedinte al Organizaţiei, primarul Dumitru Pop, asociere prin care afectează imaginea Partidului Social Democrat. Este vorba de Nyiki Marcel, care exercită şi funcţia de viceprimar, Sarca Livia, care are şi funcţia de director al Şcolii Generale din Odoreu, Alvăşan Monica, Nyiki Petru şi Szabo Levente. Referitor la primarul Pop Dumitru vreau să vă precizez că aşteptăm să se pronunţe organele abilitate, respectiv organele de urmărire penală şi în funcţie de decizia acestora vom lua măsura statutară şi sancţiunea corespunzătoare”, a precizat senatorul Marian.

1 Comentariu

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro