Duminică, 07 August 2011

Război continuu împotriva muncii la negru

Evalueaza
(0 voturi)
Premierul Emil Boc le-a cerut autorităţilor judeţene, în cadrul unei videoconferinţe, să lupte continuu împotriva muncii la negru şi a evaziunii fiscale

Reprezentanţii autorităţilor judeţene au fost convocaţi ieri în şedinţă de primul ministru Emil Boc. Astfel, prefectul Radu Giurcă, subprefectul Pataki Csaba şi şefii instituţiilor publice deconcentrate din judeţul Satu Mare au participat ieri, în sala mică de şedinţe a Consiliului Judeţean, la o videoconferinţă cu premierul Boc. Acesta a cerut, pe un ton imperativ, continuarea luptei împotriva muncii la negru şi a evaziunii fiscale. Bugetarii au primit ieri o veste proastă din partea şefului Guvernului, Emil Boc precizând că va bloca şi anul viitor posturile din sectorul public prin angajarea doar a unui funcţionar la şapte posturi eliberate, condiţie pentru recuperarea pierderii salariale din sistemul bugetar.

Munca la negru, un duşman permanent
Premierul Emil Boc le-a cerut ieri şefilor autorităţilor judeţene să continue lupte cu munca la negru şi cu evaziunea fiscală. Solicitarea a fost adresată, în principal, prefecţilor, şefilor Inspectoratelor Teritoriale de Muncă, Inspectoratelor de Poliţie şi Gărzii Financiare. “Trebuie continuată acţiunea de control a muncii la negru şi a evaziunii fiscale, în special în comerţul cu tutun. Trebuie să dăm un semnal foarte clar în această privinţă. Astfel de acţiuni trebuie să fie permanente, în special după adoptarea noului Cod al Muncii. Deja sunt semnale foarte pozitive în urma acţiunilor întreprinse până în prezent”, a declarat premierul Boc. Şeful Guvernului a mai solicitat Comisariatelor Judeţene pentru Protecţia Consumatorilor să organizeze acţiuni permanente pe linia depistării neregulilor, în special în turism.

Angajările în sectorul public, blocate şi în 2012
Guvernul va bloca şi anul viitor posturile din sectorul public prin angajarea doar a unui funcţionar la şapte posturi eliberate, condiţie pentru recuperarea pierderii salariale din sistemul bugetar, a anunţat, duminică, premierul Emil Boc. “Încadrarea în acest plafon de 7,2% din PIB cu cheltuielile de personal înseamnă că, în 2012, România trebuie să continue politica de a ocupa doar un singur post vacant din şapte, pentru a putea începe, din 2012, recuperarea salarială şi a ajunge, încetul cu încetul, la salariile de dinainte de tăiere. Obiectivul nostru este ca, începând cu ianuarie 2012, să începem să recuperăm ce mai este de recuperat din pierderile salariale din 2010, nu deodată, ci treptat”, a spus Boc. El a atenţionat că recuperarea salarială este condiţionată de limitarea angajărilor în sectorul public, înregistrarea unei creşteri economice de cel puţin 3,5% anul viitor şi încadrarea într-un deficit bugetar de 3%. Ultima condiţie ar urma să fie introdusă chiar în noul proiect al Constituţiei, după modelul altor state din Uniunea Europeană.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro