Miercuri, 22 Iunie 2011

Recepţia tehnică a gropii ecologice va avea loc azi

Evalueaza
(0 voturi)
Comisia de recepţie din cadrul Consiliului Judeţean va prelua celula 1 de depozitare şi halele tehnice

Comisia tehnică a Consiliului Judeţean, formată din nouă persoane, va face azi recepţia tehnică a lucrărilor executate până în prezent la groapa ecologică din Doba. Predarea va fi făcută de reprezentanţii SC Unio SA Satu Mare, firma care a efectuat această lucrare. Într-o primă fază, va fi recepţionată celula 1 de depozitare precum şi halele şi dotările tehnice privind selectarea şi compostarea deşeurilor.

După vizita de luni a consilierilor judeţeni, azi va avea loc recepţia tehnică a gropii ecologice de la Doba de către o comisie formată din nouă persoane din partea Consiliului Judeţean, care vor prelua investiţia din partea reprezentanţilor SC Unio SA Satu Mare, firma care a construit acest obiectiv. Azi vor fi recepţionate Celula 1 de depozitare, care se întinde pe o suprafaţă de circa 5 hectare, cu o capacitate de depozitare de circa 500.000 de metri cubi şi cu o durată de întrebuinţare de aproximativ 5 ani.
Tot azi, vor fi preluate şi clădirile care fac parte din zona tehnică, şi anume o hală de sortare a deşeurilor, o staţie de compostare şi un atelier auto. Aceste hale sunt echipate cu echipamente specifice de ultimă generaţie de sortare şi prelucrare a deşeurilor. Tot aici mai este amenajat un puţ cu hidrofor şi două cântare care pot cântări până la 60 de tone fiecare, iar zona tehnică mai cuprinde o clădire administrativă şi o centrală termică.
Deschiderea oficială a gropii ecologice va avea loc în data de 1 iulie, iar la eveniment a fost invitat să participe şi ministrul Mediului Borbely Laszlo. Valoarea totală a investiţiilor realizate până în prezent se ridică la circa 28 de milioane de lei. Când prima celulă de depozitare a deşeurilor se va umple la aproximativ 80% din capacitate vor fi făcute lucrările la cea de a doua. În total, sunt prevăzute cinci celule de depozitare astfel că depozitarea deşeurilor menajere pentru judeţul nostru a fost asigurată pentru 25 de ani.
Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro