Luni, 01 August 2011

Restanţele sătmărenilor la bănci s-au dublat

Evalueaza
(0 voturi)
În primele şase luni ale acestui an, restanţele pe care sătmărenii le au de plătit la bănci practic s-au dublat. Mai mult decât atât, restanţele la creditele în valută au crescut cu 125%, în timp ce la creditele în lei au crescut cu aproape 30 de procente. În acelaşi interval de timp, depozitele sătmărenilor la bănci au scăzut cu aproape 30 de milioane de lei.

Dezastru la plata creditelor în valută
Restanţele sătmărenilor la plata creditelor s-au dublat în primele şase luni ale acestui an, potrivit raportărilor făcute de Banca Naţională a României. Astfel, dacă la finele anului trecut valoarea restanţelor era de 164,3 milioane de lei, la 30 iunie 2011 acestea au ajuns la 297,3 milioane de lei, adică o creştere de 81%. Cea mai spectaculoasă creştere este înregistrată la restanţele la plata creditelor în valută care a crescut, în primul semestru al acestui an cu 125,05%, adică de la 89 de milioane de lei, la finele anului trecut, la 200,3 milioane de lei, la finele lunii iunie a acestui an. În acelaşi timp, creşterea restanţelor la plata creditelor în lei a fost mai moderată, de 75,3 milioane lei la 31 decembrie 2010, la 96,7 milioane de lei la finele primului semestru din acest an, adică cu 28,41%.
Pentru a mai recupera din credite, băncile au început o amplă campanie de somare şi de executare silită a rău-platnicilor. Potrivit directorului unei bănci din judeţul Satu Mare, numărul somaţiilor emise a crescut cu peste 70% în primele şase luni ale acestui an, în timp ce executările silite au crescut cu aproximativ 20%. Cele mai frecvente executări silite se fac la creditele ipotecare. Pe site-urile băncilor au fost scoase la vânzare foarte multe apartamente, însă nu prea se găsesc cumpărători, astfel că băncile sunt nevoite să mai lase din preţul acestora.

Economiile au scăzut cu aproape 30 milioane lei
Dacă restanţele la plata creditelor sătmărenilor sunt într-o continuă creştere, în schimb au scăzut destul de semnificativ economiile sătmărenilor în bănci. Dacă la finele anului trecut sătmărenii, atât persoanele fizice cât şi cele juridice, aveau în conturi economii în valoare de 2,18 miliarde de lei, la finele primului semestru al acestui an valoarea acestora se cifra la 2,15 miliarde de lei, adică cu circa 30 de milioane de lei mai puţin.
Cele mai substanţiale scăderi de economii sunt înregistrate la disponibilităţile la vedere în lei, unde depozitele au scăzut cu 28,6 milioane de lei.

Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro