Primarul Iuliu Ilyes a precizat că o comisie formată din angajaţi ai Primăriei Satu Mare şi reprezentanţi ai Consiliului Local va analiza stadiul lucrărilor de reabilitare a ştrandului din municipiu, iar în cazul unor întârzieri nejustificate se va propune Consiliului Local să fie anulat contractul de concesiune. Cu toate acestea, firma executantă a primit un răgaz de încă o lună pentru a se conforma obligaţiilor stabilite prin contract. Decizia finală urmează să fie dată de Consiliul Local în şedinţa aferentă acestei luni.
Primăria Satu Mare evită să ceară rezilierea contractului privind concesionarea lucrărilor de reabilitare a ştrandului, solicitând anumite analize suplimentare înainte de reluarea procedurilor. “Comisia care se ocupă de analizarea contractului şi a stadiului lucrărilor de reabilitare a ştrandului nu a finalizat încă procedurile. De aceea am solicitat prelungirea contractului de concesiune cu încă 30 de zile, interval în care comisia urmează să se pronunţe asupra stadiului lucrărilor şi vizavi de oportunitatea rezilierii contractului de concesiune. Situaţia este una complicată. Trebuie să avem în vedere, să analizăm ce pierdem şi ce câştigăm dacă reziliem contractul. Membrii comisiei trebuie să analizeze punctual fiecare problemă, fie ea de natură financiară sau de natură juridică a terenurilor”, a precizat Iuliu Ilyes. În schimb, constructorii acuză faptul că sunt mai multe probleme de natură tehnică şi juridică care stau în calea continuării lucrărilor. “Există o construcţie din tablă care s-a întăbulat pe un teren aflat în domeniul public al municipiului printr-o hotărâre judecătorească contestabilă. Până nu rezolvăm problemele juridice nu putem face investiţii, nu putem obţine fonduri”, a declarat directorul firmei Beny Alex, Radu Hossu. Reamintim că licitaţia pentru concesionarea lucrărilor la ştrand a fost câştigată de firma din Negreşti la finalul anului 2008, fiind singurul agent economic care s-a prezentat, cu toate că alte patru firme au ridicat caietul de sarcini. Perioada de concesionare a fost stabilită pentru 49 de ani, iar valoarea investiţiilor stabilite prin contract se ridică la aproximativ 6 milioane euro. Lucrările urmau să cuprindă reabilitarea puţurilor de apă termală, reînfiinţarea serviciilor de tratament balnear, ridicarea unui hotel şi reamenajarea unor bazine. De asemenea, potrivit aceluiaşi document, se avea în vedere amenajarea unui Aqua Parc.










