Majoritatea elevilor care şi-au pus speranţele în cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat pentru a obţine o medie de trecere s-au înşelat amarnic. Şi asta pentru că numai 16,85% din cei care considerau că vor avea sorţi de izbândă au şi reuşit acest lucru. Lucru şi mai îngrijorător, rata de promovabilitate a scăzut de peste trei ori în acest an faţă de rezultatele obţinute în sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2010.
Afişarea rezultatelor sesiunii de toamnă a examenului de Bacalaureat a adus motive de satisfacţie numai pentru o mică parte din cei care s-au prezentat. Alţii au clacat înainte de debutul examenelor. Mai exact, circa 720 din cei 2.051 de elevi nu s-au prezentat la examen. Din cei care şi-au făcut, totuşi, curaj să intre în sălile de examinare, numai 16,85% din elevi au reuşit să treacă de acest hop. Deşi măsurile de securitate au fost mult mai drastice decât anii trecuţi, un număr de şase elevi au încercat să copieze. Cinci dintre ei au crezut de cuviinţă să înşele vigilenţa supraveghetorilor la proba de Limba şi literatura română, iar un al şaselea şi-a încercat norocul la ultima probă, în speţă cea de fizică. Corectarea şi notarea lucrărilor s-a făcut în centrele de la Grupul Şcolar “Ham Janos” şi Colegiul Naţional “Doamna Stanca”. Rezultatele au fost afişate în cele cinci centre de examinare, iar cei care au dorit să depună contestaţii au putut să o facă tot ieri, până la ora 20.00. Aceştia vor afla rezultatul contestaţiei până marţi, 6 septembrie, în timp ce rezultatele finale vor fi afişate miercuri, 7 septembrie. La cea de a doua sesiune a examenenelor de Bacalaureat de anul trecut, din cei 1.167 de candidaţi înscrişi au luat note mai mari de şase un număr de 569 de candidaţi, reprezentând un procent de promovabilitate de 48,8%, de trei ori mai mare decât în acest an.
Locale
Politica
Duminică, 04 Septembrie 2011
Rezultate dezastruoase la BAC-ul de toamnă
Dacă anul trecut s-a înregistrat un procent de promovabilitate de 48,8%, anul acesta procentul a scăzut la 16,85%
Login to post comments
Online
Avem 62 vizitatori online
Horoscop
accident
alegeri
bani
baschet
basescu
boc
buget
Carei
concert
concurs
contrabanda
copii
csm satu mare
cs unio
dans
divertisment
economie
elevi
externe
fotbal
greva
guvern
handbal
judet
judo
locale
olimpia
parlament
pdl
politica
ponta
primarie
psd
romani
Romania
sah
salarii
satmareni
satu mare
satumare
schengen
senat
social
sport
tigari
udmr
UE
Ungaria
USL
victor ponta
Arhiva emisiuni
- Caleidoscop din Oas
- Ceaiul de dimineata
- Cu cartile pe masa
- Muzica si voie buna
- Ora adevarului
- Editie Speciala
- Nord Vestival
- Viata la tara
- Talk Show cu Valeriu Ioan
- Scoala Satmareana
- Incursiune in cotidian
- Glasul bisericii
- Amazonia
- Saptamana sportiva
- Oameni si fapte
- Stiri
- Lumea Afacerilor
- La izvor de cant si dor
- Alb si Negru
- Lumea copiilor
- Umanitar
- NVedem la TV
- The Smart Show
- Lifestyle
- Sarbatori
- Fata in fata
- Publicitate
- Florisal
- Actualitate careiana
- Cant ce-mi spune inima
- Primarul la raport
- Eu cu cine votez
Anunt Publicitar
|
Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din: două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. |










