Pentru unii absolvenţi de clasa a VIII-a din judeţ, probele de la evaluările naţionale au reprezentat o nucă prea tare pentru pregătirea lor. Conform rezultatelor obţinute, cea mai grea probă a fost Matematica unde din cei 4.160 de candidaţi care au susţinut-o doar 3.057 au reuşit să ia notă de trecere, în timp ce nu mai puţin de 1.103 (26,5%) au luat note sub cinci. Rezultate ceva mai bune la proba de Limba şi literatura română unde din cei 4.163 de candidaţi care au susţinut această probă, 3.483 au obţinut notă de trecere, în timp ce 680 (16,33%) au obţinut note sub cinci. La proba de Limba maghiară doar 77 din cei 1.131 de candidaţi (7%) nu au obţinut note de trecere. De remarcat că la Limba şi literatura germană, procentul de promovabilitate este de 100%.
Cele mai slabe rezultate au fost obţinute de elevii din mediul rural, unde procentul celor care nu au reuşit o notă de trecere a fost de 22,56% (faţă de 9,33% în mediul urban) la Limba şi literatura română, 29,43% (faţă de 22,34% în mediul urban), la Matematică şi 8,43% (faţă de 4,21% în mediul urban), la Limba şi literatura maghiară. Însă niciunul dintre candidaţii care au susţinut probele şi care au luat note sub cinci nu sunt declaraţi respinşi, aceştia se vor putea înscrie pentru repartizarea computerizată unde se va face o medie între nota obţinută la evaluarea naţională şi mediile obţinute în cei patru ani de studiu la gimnaziu.
În perioada 29 iunie – 5 iulie, candidaţii care au susţinut evaluarea naţională vor completa opţiunile în fişele de înscriere, datele din aceste fişe fiind introduse în baza de date computerizată până în data de 6 iulie. Singura repartizare computerizată din acest an va avea loc în data de 12 iulie.
Locale
Politica
Luni, 27 Iunie 2011
Rezultate mediocre la evaluările naţionale
Login to post comments
Online
Avem 61 vizitatori online
Horoscop
accident
alegeri
bani
baschet
basescu
boc
buget
Carei
concert
concurs
contrabanda
copii
csm satu mare
cs unio
dans
divertisment
economie
elevi
externe
fotbal
greva
guvern
handbal
judet
judo
locale
olimpia
parlament
pdl
politica
ponta
primarie
psd
romani
Romania
sah
salarii
satmareni
satu mare
satumare
schengen
senat
social
sport
tigari
udmr
UE
Ungaria
USL
victor ponta
Arhiva emisiuni
- Caleidoscop din Oas
- Ceaiul de dimineata
- Cu cartile pe masa
- Muzica si voie buna
- Ora adevarului
- Editie Speciala
- Nord Vestival
- Viata la tara
- Talk Show cu Valeriu Ioan
- Scoala Satmareana
- Incursiune in cotidian
- Glasul bisericii
- Amazonia
- Saptamana sportiva
- Oameni si fapte
- Stiri
- Lumea Afacerilor
- La izvor de cant si dor
- Alb si Negru
- Lumea copiilor
- Umanitar
- NVedem la TV
- The Smart Show
- Lifestyle
- Sarbatori
- Fata in fata
- Publicitate
- Florisal
- Actualitate careiana
- Cant ce-mi spune inima
- Primarul la raport
- Eu cu cine votez
Anunt Publicitar
|
Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din: două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. |










