Joi, 17 Noiembrie 2011

Ridicarea maşinilor, la mâna sătmărenilor

Evalueaza
(0 voturi)
Primăria Satu Mare organizează vineri o dezbatere publică pe problema blocării şi ridicării maşinilor parcate neregulamentar

Primăria Satu Mare organizează o dezbatere publică pe problema blocării şi ridicării maşinilor parcate neregulamentar. Evenimentul va avea loc vineri, în sala de şedinţe a Consiliului Local, începând cu ora 10.00. Cu alte cuvinte, sătmărenii sunt chemaţi să facă o serie de obiecţii privind eventualele modificări care s-ar putea aduce proiectului de hotărâre privind “blocarea/ridicarea, transportul, depozitarea şi eliberarea autovehiculelor sau vehiculelor oprite/staţionate/parcate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice şi pe spaţiul public şi privat al municipiului Satu Mare”. La dezbatere pot participa toţi sătmărenii interesaţi.

Zone fierbinţi în proiect
Potrivit proiectului de hotărâre, zonele fierbinţi în care şoferii indisciplinaţi riscă să le fie ridicate autoturismele corespund în totalitate zonelor prevăzute la capitolul contravenţii în Codul Rutier. Astfel, vor fi blocate şi ridicate maşinile parcate “în zona de acţiune a indicatorului Oprirea interzisă, în curbe şi în alte locuri cu vizibilitatea redusă sub 50 de metri, pe trecerile de pietoni ori la mai puţin de 5 metri înainte şi după acestea, în intersecţii, inclusiv cele cu circulaţie în sens giratoriu, precum şi în zona de preselecţie unde sunt aplicate marcaje continue, iar în lipsa acestora, la o distanţă mai mică de 25 de metri de colţul intersecţiei, în staţiile mijloacelor de transport public de persoane şi în staţiile taxi, pe trotuar, dacă nu se asigură spaţiu de cel puţin 1 metru pentru circulaţia pietonilor, etc.” Acţiunea de ridicare se va desfăşura doar la cererea Primăriei Satu Mare, a Poliţiei Rutiere şi a Poliţiei Locale şi numai în prezenţa agenţilor constatatori. Agenţii constatatori abilitaţi să dispună măsura tehnico-administrativă de ridicare sunt organele Poliţiei Rutiere şi ale Poliţiei Locale, în limita competenţelor legale. Agentul constatator are obligaţia să asiste pe toată perioada derulării operaţiunilor de ridicare a autovehiculelor.

Eliberarea, numai în condiţii stricte
Eliberarea autovehiculelor ridicate se va face numai către proprietari, deţinătorilor legali, utilizatorilor acestora, în baza cărţii de identitate a autovehiculului sau certificatului de înmatriculare în original şi a unui act de identitate al solicitantului. De asemenea, eliberarea bunului ridicat şi depozitat se face numai după achitarea contravalorii prestaţiilor de ridicare, transport şi depozitare şi a amenzii contravenţionale datorate Consiliului Local. Locul pentru achitarea sumelor în vederea eliberării autovehiculului ridicat va fi amplasat în incinta spaţiului de depozitare, astfel încât eliberarea autovehiculului să se facă într-un timp cât mai scurt. În situaţia în care a fost întocmită dispoziţia de ridicare a autovehiculului staţionat neregulamentar, fiind încheiată operaţiunea de ridicare a acestuia şi în acel moment proprietarul se prezintă la autovehicul, dar nu poate achita taxa de ridicare, autovehiculul ridicat se va transporta la spaţiul de depozitare, unde contravenientul este obligat să achite toate taxele corespunzătoare. În situaţia în care a fost întocmită dispoziţia de ridicare a autovehiculului staţionat neregulamentar, fiind încheiată operaţiunea de ridicare a acestuia şi în acel moment proprietarul se prezintă la autovehicul şi achită tariful de ridicare, autovehiculul va fi restituit proprietarului pe loc.

Preţuri piperate pentru deblocare
Pentru deblocarea autovehiculelor se vor percepe de la utilizatorii sau proprietarii acestora, persoane fizice sau juridice, taxe în funcţie de tipul maşinii. Astfel, pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mică sau egală cu 3,5 tone – 100 lei. De asemenea, pentru fiecare 24 de ore întârziere se va percepe 30 lei, respectiv 50 de lei, aceste venituri intrând în bugetul Serviciului Public pentru Siguranţa Traficului Satu Mare. Proiectul de hotărâre are, totuşi, şi unele lacune. Dacă prevede la un moment dat faptul că “operatorul are obligaţia de a încheia un contract cu o societate de asigurare civilă pentru acoperirea riscurilor în activitatea de ridicare, transport şi depozitare a autovehiculelor”, în articolul următor se contrazice, specificându-se că “echipajul de ridicare nu răspunde de bunurile aflate în autovehiculul ridicat”. Cu alte cuvinte, chiar dacă vor depozita autovehiculele în zone nesecurizate, măsură care ar încălca primul articol, administratorii nu vor răspunde pentru eventualele pagube produse de hoţi.
Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro