Marţi, 10 Mai 2011

Romii de pe strada Ostrovului, păsuiţi din nou de Primărie

Evalueaza
(0 voturi)
Cu toate că aceştia au primit înştiinţări pentru evacuarea locuinţelor, viceprimarul Kereskenyi Gabor le-a mai dat o ultimă şansă

Deşi o parte din romii care locuiesc în fostele cămine ale UNIO erau daţi ca şi evacuaţi în urma unei decizii luate de Primăria Satu Mare, la insistenţele locatarilor, care au jurat că îşi vor schimba atitudinea, viceprimarul Kereskenyi Gabor a cedat. Astfel, graţie vociferărilor şi ale promisiunilor deşarte, romii au primit ieri o ultimă şansă. Cu condiţia să nu le mai creeze probleme vecinilor, să păstreze curăţenia în apartamente şi în jurul lor, respectiv să participe la orele de muncă în folosul comunităţii. În caz contrar, aceştia vor fi evacuaţi.

Calmaţi de forţele de ordine
Circa 100 de persoane care locuiesc în fostele cămine muncitoreşti ale UNIO din zona Ostrovului au participat la întâlnirea cu autorităţile locale şi cu reprezentanţii firmei de salubrizare Florisal. Printre cei prezenţi s-a numărat viceprimarul Kereskenyi Gabor, directorul executiv al Serviciului Public de Asistenţă Socială (SPAS), Doina Văsuţ, directorul Poliţiei Locale Satu Mare, Florin Găzdac, respectiv directorul Florisal, Vasile Puşcaş. Rezervaţi la început, romii au început să se inflameze la scurt timp după începerea discuţiilor. Noroc cu patrulele formate din reprezentanţi ai Poliţiei Locale, Poliţiei şi cei ai Jandarmeriei, care au fost prezenţi ieri în număr semnificativ. Primul care a luat cuvântul a fost Vasile Puşcaş, care le-a cerut locatarilor să păstreze curăţenia atât în zonă cât şi în apartamente. Mai mult, directorul Florisal a declarat că nu mai puţin de 31 de persoane, din care 12 femei şi 19 bărbaţi, au fost angajaţi în ultima vreme la societatea pe care o conduce. “Trebuie să păstraţi curăţenia, nu meritaţi să trăiţi în mizerie. Meritaţi condiţii mai bune. Dar pentru asta trebuie să vreţi şi voi. Noi am angajat 31 de persoane, avem bună intenţie. Dar şi voi trebuie să vreţi”, a declarat Vasile Puşcaş. Spiritele s-au inflamat după ce a ajuns şi viceprimarul Kereskenyi Gabor, decis să evacueze în primă fază un număr de patru familii ca urmare a faptului că nu au prestat muncă în folosul comunităţii.

Un viceprimar îngăduitor
Viceprimarul Kereskenyi s-a arătat tranşant la început vizavi de evcuarea unui număr de patru familii din fostul cămin al UNIO. Dar după rugăminţile şi promisiunile locatarilor, acesta a cedat. “Avem foarte multe plângeri din partea vecinilor vizavi de ceea ce se întâmplă aici. Nu mai putem continua aşa. Trebuie să facem ordine”, a declarat la început Kereskenyi Gabor, după care a decis că ar fi indicat să le mai dea celor din zonă o ultimă şansă. Cu condiţia de a presta muncă în folosul comunităţii. În schimb, reprezentantul SPAS Satu Mare, Ileana Ciucă, s-a declarat sceptică în ceea ce priveşte promisiunile romilor. “Din august 2010 se ştia de faptul că cei care nu vor presta muncă în folosul comunităţii vor fi evacuaţi dacă nu adună trei semnături într-o lună. La muncă veneau maxim 20 de persoane, în timp ce alte 99 de persoane stăteau şi îi batjocoreau”, a declarat sarcastic Ileana Ciucă, care a fost desemnată de viceprimarul Kereskenyi “ochii şi urechile” Primăriei în zonă. Tot ieri s-a convenit ca majoritatea familiilor să fie mutate temporar în corturi până ce blocurile locuite de romi de pe Ostrovului vor fi igienizate. De asemenea, persoanele care nu au domiciliul în municipiul Satu Mare ar urma să fie evacuate. În schimb, persoanele care pe viitor nu îşi vor întreţine locuinţele vor fi evacuate în regim de urgenţă.
Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro