Miercuri, 22 Februarie 2012

Sănătatea sătmăreană, subfinanţată. Deficit de 30 milioane lei la CJAS

Evalueaza
(0 voturi)
Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Satu Mare a început anul cu un deficit bugetar de aproape 30 de milioane de lei, potrivit declaraţiilor conducerii instituţiei prezentate, azi, în cadrul unei conferinţe de presă.

În premieră, contractarea s-a finalizat în cursul lunii trecute, faţă de anii trecuţi când contractarea se făcea la jumătatea anului. Cea mai mare problemă cu care se confruntă CJAS Satu Mare o reprezintă restanţele datorate de către sătmăreni la contribuţiile de Sănătate. La conferinţa de presă a fost prezentă conducerea CJAS Satu Mare, respectiv preşedinta Casei, Rodica Popdan, directorul economic Gina Pop, directorul de contractări Mihaela Curta, directorul medical Gliga Raveca, şeful serviciului medical, Otilia Şuta, şi purtătorul de cuvânt al instituţiei, Marcela Similar.

A fost aprobat bugetul CJAS Satu Mare
Preşedinta CJAS Satu Mare, Rodica Popdan, a declarat că au fost aprobate normele metodologice de aplicare a contractului-cadru pentru acest an. Astfel, bugetul CJAS Satu Mare pentru acest an este de 133,3 milioane de lei, în timp ce cheltuielile se ridică la peste 162,4 milioane de lei. Astfel, CJAS porneşte anul cu un deficit bugetar de 29,1 milioane de lei. Preşedinta CJAS a precizat că din fondurile colectate, 60% rămâne CJAS Satu Mare, iar 40% se distribuie Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. “Din cele 40 de cCase la nivel de ţară, 37 apelează la fondul de redistribuire al Casei Naţionale, printre care şi Satu Mare, doar trei pot să-şi colecteze singure fondurile necesare”, a precizat Rodica Popdan.
Astfel, pe domenii de asistenţă medicală, au fost încheiate 154 de contracte cu 181 de medici de familie din judeţ, dintre care 97 în mediul urban şi 84 în mediul rural, au fost încheiate 24 de contracte de asistenţă ambulatorie de specialitate, alte 16 contracte de asistenţă ambulatorie pentru specialităţile paraclinice, dintre care 11 cu laboratoarele de analize medicale şi patru furnizori de radiologie şi imagistică medicală, alte trei contracte de asitenţă ambulatorie pentru recuperare – reabilitare, 71 de contracte cu medici stomatologi, dintre care 59 din mediul urban şi 12 din mediul rural.
De asemenea, CJAS a încheiat contracte de asigurare medicală cu cinci unităţi sanitare cu paturi, un contract cu Serviciul Judeţean de Ambulanţă, 84 de contracte cu furnizori de medicamente, ceea ce reprezintă 119 farmacii din judeţ, dintre care 81 în mediul urban şi 38 în mediul rural. Au mai fost încheiate nouă contracte cu servicii de îngrijiri medicale la domiciliu şi 62 dispozitive medicale.

Medici de familie suficienţi pentru întregul judeţ
Directorul de contractări, Mihaela Curta, a subliniat că pe listele medicilor de familie sunt înscrişi 303.115 de asiguraţi la nivel de judeţ şi 44.951 de persoane neasigurate care beneficiază de pachetul minimal de servicii. “Există acoperire pe tot cuprinsul judeţului privind serviciile medicale în asistenţă medicală de familie”, a mai spus Mihaela Curta. Pentru a intra în relaţie contractuală cu CJAS Satu Mare, un medic de familie din mediul urban trebuie să aibă înscrişi 1.000 de asiguraţi, respectiv 500 de asiguraţi un medic de familie din mediul rural. “Statistica la nivel de judeţ arată că cel mai mare număr de persoane înscrise pe lista unui medic de familie se află în Negreşti-Oaş, respectiv 2.966 de persoane, în timp ce în Micula un medic de familie are înscrise pe listă doar 509 de persoane”, a mai arătat aceasta.
Conducerea CAS Satu Mare a mai spus că încurajează dezvoltarea sistemului de asitenţă medicală stomatologică în mediul rural oferind un spor de 50% pentru cabinetele de medicină dentară, cu toate acestea, doat 15 cabinete stomatologice au semnat contrat cu Casa.

Din 1 iulie, Fiscul va administra contribuţiile de sănătate
Ca noutate, începând cu 1 iulie 2012, declararea, încasarea şi urmărirea contribuţiei de la persoanele fizice contribuabile la sănătate se va face de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, conform OG nr. 125/27.12.2011. Astfel, conducerea Casei aduce la cunoştinţa persoanelor fizice că, până la data de 1 iulie a acestui an, beneficiază de scutiri la plata debitelor, respectiv de reducere a penalităţilor de întârziere cu 50% şi a unui procent din majorările de întârziere aferente debitelor aflate în sold la data de 30.08.2011, în cazul în care se face plata contribuţiei şi a majorărilor de întârziere în cotă calculate conform legii.
Preşedintele Rodica Popdan a precizat că anul trecut au fost încasate contribuţii în sumă de 285.183 de lei de la 119 persoane şi au fost anulate astfel penalităţi şi majorări de întârziere în sumă de 104.689 lei. “În luna ianuarie, au beneficiat de reduceri 250 de persoane de la care Casa a încasat suma de 700.000 de lei”, a mai spus aceasta. “De la 5.484 de contribuabili persoane fizice am încasat contribuţii în cuantum de şapte milioane de lei, însă avem debite de 8,3 milioane de lei de la alţi 6.610 contribuabili persoane fizice pentru care s-a luat măsura de executare silită”, a exemplificat aceasta.
Login to post comments
nvtv_live

Anunt Publicitar

Vând casă în Carei, pe strada Albinelor nr. 49, în zonă centrală, cu suprafaţă totală de 16 ari, construită în 1970 şi compusă din:  două camere, două holuri, bucătărie, baie, cămară de alimente, pivniţă, racordată la sistemul public de apă - canal, gaz şi curent electric, cu fundaţie de piatră de munte, fără igrasie şi cu posibilitate de mansardare. Preţ 35000 Euro negociabil. Informaţii la numerele de telefon: 0261864177 şi 0762647154. 

talkshow
the_smart_show_sigla_tv
dsc_0141
NVdem la TV Duminica
ora 16-Raluca JOfi
SC NORD VEST TV ADVERTISING SRL
SATU MARE ,Str.Transilvaniei nr.3
Tel/ Fax: 0361-407733
Structura actionariat :  Govor Razvan Mircea 100%
Redactor sef:Timerman Dumitru
COD DEONTOLOGIC

CNA
Adresa: Bd. Libertatii nr.14,
sector 5, cod 050706,
Bucuresti, ROMÂNIA

 
<
Dezvoltat si intretinut de WantWeb Web Hosting By Smart-Hosting.ro